SE VEDE EURO! România U19 s-a calificat la Turul de Elită şi este la un pas de o calificare istorică

Publicat: 20 11. 2018, 20:02
sursă foto: Adevărul.ro

Naționala de fotbal a României U19 a obținut, marți, cea mai importantă victorie din turneul de calificare la Turul de Elită, ultimul pas înaintea Euro 2019. Elevii lui Daniel Oprescu au zdrobit reprezentativa similară a Gibraltarului, scor 8-0, și merge mai departe în competiție.

Pentru calificare, nu era suficient ca România U19 să câștige meciul aparent facil cu Gibraltar, ci era nevoie și ca Grecia U19 să nu piardă în fața reprezentativei similare din Bulgaria. Cum „elenii” au bătut Bulgaria la scor de neprezentare, România U19 este la doar un pas distanță de o calificare istorică la Euro 2019.

Acum urmează ca, pe 6 decembrie la Nyon, „tricolorii” mici să-și afle adversarii din Turul de Elită. Dacă vor trece și de această fază a competiției, băieții noștri vor merge la Campionatul European de anul viitor, în Armenia, unde vor fi prezente în total 8 selecționate.

Victoria naționalei U19 vine în contextul în care, recent, naționala U21 s-a calificat la Euro 2019 din Italia, după ce a terminat neînvinsă o grupă de foc cu echipe precum Portugalia sau Bosnia.

Clasamentul Grupei 13 pentru calificarea la Turul de Elită:
1. Grecia – 6 puncte
2. România – 4 puncte (+6 golaveraj)
3. Bulgaria – 4 puncte (+3 golaveraj)
4. Gibraltar – 0 puncte