România e în grupa E la EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B (semifinalele sunt Bosnia și Herțegovina – Ucraina, Israel – Islanda), informează GSP.
Amintim că România va încasa peste 9 milioane de euro de la UEFA pentru calificarea la Campionatul European. De asemenea, fiecare victorie va fi recompensată cu un milion de euro, iar fiecare egal cu 500.000 de euro.
GSP notează că România a avut noroc deoarece a picat cu una dintre cele mai slabe echipe din prima urnă, Belgia, și cu una dintre cele mai slabe din urna 3, Slovacia.
A patra adversară a României se va alege dintre Bosnia, Ucraina, Israel și Islanda, care se vor înfrunta în martie în baraj. Aceasta va fi și prima adversară a „tricolorilor”.
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat recent că biletele rezervate pentru suporterii care doresc să asiste la Euro 2024 vor puse în vânzare începând cu data de 4 decembrie.