România olimpică: Programul complet al sportivilor români la Tokyo și ce șanse la medalii au tricolorii la a XXXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară

Publicat: 22 07. 2021, 12:48
Actualizat: 22 07. 2021, 14:30
Delegația României la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 este formată din 101 sportivi. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Jan Woitas

Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 se vor desfășura între 23 iulie și 8 august, însă pentru România își începe aventura niponă chiar de joi, 22 iulie, când țara noastră înfruntă selecționata Hondurasului la proba de fotbal olimpic.

Șefii MTS și COSR, despre șansele României la medalii

Eduard Novak, singurul campion paralimpic din istoria România, estimează că delegația română se va întoarce acasă cu „undeva la 4-6 medalii”, dar spune că țara noastră ar putea câștiga la orice oră 15 medalii.

„Eu simt o relansare  a sportului, vorbim de rezultate. Canotajul și-a revenit, avem șanse la înot, scrimă, lupte, judo, baschet, deci eu cred că o să avem undeva la 4 – 6 medalii, dar eu cred că România este țara care la orice oră ar putea să câștige 15 medalii. Posibilitățile pe care le avem, bazându-se pe rezultate, cred că putem să fim mereu în top 15 mondial”, spunea ministrul Tineretului și Sportului la „Talk B1” cu Irina Petraru, în 8 iulie.

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ceva mai optimist și s-a arătat de părere că România va obține opt medalii.

Programul complet al sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo

România este reprezentată la Tokyo de 101 sportivi – 55 de bărbați și 46 de femei, iar delegația are la dispoziție nouă rezerve – care vor concura la probe de atletism, baschet 3×3, box, canotaj, ciclism, fotbal, gimnastică, natație, canoe, judo, lupte, scrimă, tenis, tenis de masă, tir sportiv, tir cu arcul și triatlon, potrivit Fanatik, care a prezentat programul complet al românilor angrenați în competiții.

Probele de atletism:

  • Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (săritura în lungime) – calificări (1 august, ora 3:50), Finala (3 august, ora 4:50);
  • Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m) – runda 1 (2 august, orele 3:35, 3:43, 3:51), semifinale (4 august, orele 13:00, 13:12), Finala (6 august, ora 15:50);
  • Daniela Stanciu (săritura în înălţime) – calificări (5 august, ora 3:10), Finala (7 august, ora 13:35);
  • Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului) – calificări (30 iulie, orele 3:45, 5:20), Finala (31 iulie, ora 14:15);
  • Marius Iulian Cocioran (50 km marş) – Finala (5 august, 23:30);
  • Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii) – calificări (3 august, orele 13:15, 14:40), Finala (5 august, 5:05);
  • Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului) – calificări (1 august, orele 3:10, 4:40), Finala (3 august, ora 14:35);
  • Andrea Miklos (400 m) – runda 1 (3 august, între orele 3:45 şi 4:25), semifinale (4 august, orele 13:30, 13:38, 13:46), Finala (6 august, ora 15:35);
  • Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei) – calificări (4 august, orele 3:05, 4:35), Finala (7 august, ora 14:00).


Proba de baschet 3×3:

  • România – China (24 iulie, ora 4:40);
  • România – Japonia (24 iulie, ora 8:25);
  • România – Italia (25 iulie, ora 4:40);
  • România – SUA (25 iulie, ora 11:30);
  • România – Mongolia (26 iulie, ora 4:40);
  • România – Rusia (26 iulie, ora 8:00);
  • România – Franţa (27 iulie, ora 11:00).

*Primele două clasate vor merge în semifinale, în timp ce echipele de pe 3-6 se vor duela în sferturi.

Proba de box:

  • Cosmin-Petre Gîrleanu (cat. 52 kg): 16-imi de finală (26 iulie – între orele 5:00-6:18 şi 11:00-12:18), optimi de finală (31 iulie – între orele 5:00-5:48 şi 11:00-11:48), sferturi de finală (3 august, orele 5:00, 5:15, 11:30, 11:48), semifinale (5 august, orele 8:30 şi 8:48), Finala(7 august, ora 8:00);
  • Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg): 16-imi de finală (24 iulie – orele 5:00, 5:15, 11:00 şi 11:15), optimi de finală (26 iulie – între orele 7:39-8:27 şi 13:54-14:42), sferturi de finală (28 iulie, orele 5:00, 5:15, 11:00, 11:15), semifinale (31 iulie, orele 7:39 şi 143:39), Finala (3 august, ora 7:05).

Proba de canotaj:

  • Alexandru Petrişor Chioseaua, Florin Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu Vasile Bejan, Vlad Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Ciprian Huc, Adrian Petre Munteanu (opt rame cu cârmaci masculin): semifinale (25 iulie, orele 5:00, 5:10), recalificări (28 iulie, ora 4:48), Finala (30 iulie, ora 2:45);
  • Mihăiţă Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari (patru rame fără cârmaci masculin): semifinale (24 iulie, orele 6:10 şi 6:20), recalificări (26 iulie, ora 5:10), Finala (28 iulie, ora 4:10);
  • Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Ciprian Tudosă (dublu rame masculin): calificări (24 iulie, orele 4:20, 4:30, 4:40), recalificări (25 iulie, ora 3:40), semifinale (27 iulie, orele 4:30, 4:40), Finala (29 iulie, ora 3:18);
  • Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache (dublu vâsle masculin): calificări (23 iulie, orele 4:30, 4:40, 4:50), recalificări (24 iulie, ora 3:40), semifinale (26 iulie, orele 4:40, 4:50), Finala (28 iulie, ora 3:30);
  • Maria Magdalena Rusu, Viviana Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea (opt rame cu cârmaci feminin): semifinale (25 iulie, orele 5:20, 5:30), recalificări (28 iulie, ora 4:30), FINALA (30 iulie, ora 4:25);
  • Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu, Cristina Georgiana Popescu (patru rame fără cârmaci feminin): semifinale (24 iulie, orele 5:50 şi 6:00), recalificări (26 iulie, ora 5:00), Finala (28 iulie, ora 3:50);
  • Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi (dublu rame feminin): calificări (24 iulie, orele 3:50, 4:00, 4:10), recalificări (25 iulie, ora 3:50), semifinale (27 iulie, orele 4:58, 5:08), Finala (29 iulie, ora 3:30);
  • Ionela Livia Cozmiuc, Gianina Elena Beleagă (dublu vâsle categorie uşoară feminin): calificări (24 iulie, orele 4:50, 5:00, 5:10), recalificări (25 iulie, orele 4:20, 4:30), semifinale (27 iulie, orele 5:38, 5:48), Finala (29 iulie, ora 4:10);
  • Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş (dublu vâsle feminin): calificări (23 iulie, orele 5:00, 5:10, 5:20), recalificări (24 iulie, ora 3:30), semifinale (26 iulie, orele 4:20, 4:30), Finala (28 iulie, ora 3:18).

Proba de ciclism:

  • Vlad Dascălu (mountain bike): Finala (26 iulie, ora 9:00);
  • Eduard Michael Grosu (ciclism pe şosea): Finala (24 iulie, ora 5:00).


Turneul olimpic de fotbal:

  • România – Honduras (22 iulie, ora 14:00);
  • România – Coreea de Sud (25 iulie, ora 14:00);
  • România – Noua Zeelandă (28 iulie, ora 11:30);
  • sferturi de finală: (31 iulie, orele 11:00, 12:00, 13:00, 14:00);
  • semifinale: (3 august, orele 11:00, 14:00);
  • finala pentru medalia de bronz (6 august, ora 14:00);
  • finala pentru medalia de aur (7 august, ora 14:30).


Proba de gimnastică:

  • Maria Larisa Holbură şi Larisa Iordache (individual compus): calificări (25 iulie, orele 4:00, 5:55, 9:10, 11:05, 14:20), Finala (29 iulie, ora 13:50);
  • Marian Drăgulescu (sărituri): calificări (24 iulie, ora 4:00, 8.30, 13:30), Finala (2 august, ora 12:54).


Proba de natație:

  • Robert Glinţă şi Daniel Martin (100 m spate): calificări (25 iulie, orele 14:19, 14:22, 14:25, 14:28, 14:31), semifinale (26 iulie, orele 5:31, 5:37), Finala (27 iulie, ora 4:59);
  • David Popovici (100 m liber şi 200 m liber): 100 m liber: calificări (27 iulie, orele 13:02, 13:05, 13:08, 13:11, 13:14, 13:17, 13:20, 13:23), semifinale (28 iulie, orele 4:30, 4:35), Finala (29 iulie, ora 5:37) / 200 m liber: calificări (25 iulie, orele 13:22, 13:28, 13:34, 13:40, 13:46, 13:52), semifinale (26 iulie, orele 4:37, 4:43), Finala (27 iulie, ora 4:43);
  • Bianca Andreea Costea (50 m liber): calificări (30 iulie, între orele 13:24-13:46), semifinale (31 iulie, orele 5:32, 5:37), Finala (1 august, ora 4:37).

Proba de canoe:

  • Victor Mihalachi, Cătălin Chirilă (C2 – 1.000 m): calificări (2 august, orele 4:05, 4:13), sferturi de finală (2 august, orele 6:06, 6:14), semifinale (3 august, orele 3:44, 3:52), Finala (3 august, ora 5:54).


Proba de judo:

  • Andreea Ştefania Chiţu (cat. 52 kg): calificări (25 iulie, ora 5:00), Finala (25 iulie, după ora 11:00);
  • Alexandru Constantin Raicu (cat. 73 kg): calificări (26 iulie, ora 5:00), FINALA (26 iulie, după ora 11:00);
  • Vlăduţ George Simionescu (cat. +100 kg): calificări (29 iulie, ora 5:00), FINALA (29 iulie, după ora 11:00).


Proba de lupte:

  • Alina Vuc (lupte libere, cat. 50 kg): sferturi şi semifinale (6 august, începe la ora 5:30 şi continuă după ora 12:15), recalificări şi Finala (7 august, începe la ora 12:45);
  • Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg): sferturi şi semifinale (5 august, începe la ora 5:30 şi continuă după ora 12:15), recalificări şi Finala (6 august, începe la ora 5:00 şi continuă după ora 12:15);
  • Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg): sferturi şi semifinale (3 august, începe la ora 5:30 şi continuă după ora 12:15), recalificări şi Finala (4 august, începe la ora 5:00 şi continuă după ora 12:15);
  • Albert Saritov (lupte libere, cat. 97 kg): sferturi şi semifinale (6 august, începe la ora 5:30 şi continuă după ora 12:15), recalificări şi Finala (7 august, începe la ora 12:45);
  • Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg): sferturi şi semifinale (1 august, începe la ora 5:00 şi continuă după ora 12:15), recalificări şi Finala (2 august, începe la ora 5:00 şi continuă după ora 12:15).


Proba de scrimă:

  • Ana-Maria Popescu (spadă): 32-imi (24 iulie, începe la ora 3:00), 16-imi (24 iulie, începe la ora 3:55), optimi (24 iulie, începe la ora 7:35), sferturi (24 iulie, începe la ora 9:25), semifinale (24 iulie, ora 12:00), Finala (24 iulie, ora 14:45);
  • Iulian Teodosiu (sabie): 32-imi (24 iulie, începe la ora 3:30), 16-imi (24 iulie, începe la ora 5:55), optimi (24 iulie, începe la ora 8:35), sferturi (24 iulie, începe la ora 9:55), semifinale (24 iulie, ora 13:00), Finala (24 iulie, ora 15:15).


Proba de tenis:

Simplu

  • turul 1 – 24 şi 25 iulie;
  • turul 2 – 26 iulie;
  • optimi de finală – 27 iulie;
  • sferturi de finală – 28 iulie;
  • semifinale – 29 iulie;
  • finalele – 31 iulie.

Dublu

  • turul 1 – 24 şi 25 iulie;
  • optimi de finală – 26 şi 27 iulie;
  • sferturi de finală – 27 şi 28 iulie;
  • semifinale – 29 iulie;
  • finalele – 31 iulie şi 1 august.

Proba de tenis de masă:

  • Ovidiu Ionescu (simplu masculin): calificări (24 iulie, ora 3:00), turul 1 (24 iulie, ora 8:15, ora 13:30), turul 2 (25 iulie, 8:00 / 26 iulie ora 4:00), turul 3 (26 iulie, ora 8:30 / 27 iulie, ora 4:00 şi 8:30), optimi de finală (27 iulie, ora 10:30 şi 13:30), sferturi de finală (28 iulie, ora 5:00, 10:00, 14:00) semifinale (29 iulie, ora 9:00), Finala (30 iulie, ora 15:00);
  • Elizabeta Samara, Bernadette Szocs (simplu feminin): calificări (24 iulie, ora 3:00), turul 1 (24 iulie, ora 8:15, 13:30), turul 2 (25 iulie, 8:00 / 26 iulie ora 4:00), turul 3 (26 iulie, ora 8:30 / 27 iulie, ora 4:00 şi 8:30), optimi de finală (27 iulie, ora 10:30 şi 13:30), sferturi de finală (28 iulie, ora 4:00, 6:00, 9:00, 11:00) semifinale (29 iulie, ora 5:00), Finala (29 iulie, ora 15:00);
  • Ovidiu Ionescu, Bernadette Szocs (dublu mixt): optimi de finală (24 iulie, ora 15:15), sferturi de finală (25 iulie, ora 4:00), semifinale (25 iulie, ora 14:00), FINALA (26 iulie, ora 15:00);
  • Daniela Dodean-Monteiro, Bernadette Szocs, Elizabeta Samara (echipă): optimi de finală (1 august, ora 4:00, 8:30, 13:30 / 2 august, ora 4:00), sferturi de finală (2 august, ora 8:30, 13:30 / 3 august, ora 4:00, 8:30), semifinale (3 august, ora 13:30 / 4 august, ora 4:00), Finala (5 august, ora 13:30).


Proba de tir sportiv:

  • Laura Georgeta Ilie (puşcă aer comprimat, 10 m): calificări (24 iulie, ora 2:30), Finala (24 iulie, ora 4:45).


Proba de tir cu arcul:

  • Mădălina Ştefania Amăistroaie: 32-imi şi 16-imi (27, 28 şi 29 iulie), optimi de finală, sferturi de finală şi semifinalele (30 iulie), Finala (30 iulie, ora 10:45).


Proba de triatlon:

  • Felix Pierre Duchampt: Finala (26 iulie, ora 0:30).