România a început cum nu se poate mai prost Mondialul de handbal: Neagu & Co, zdrobite de Spania (16-31)
România a pierdut prima partidă de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia, 16-31, iar prestația fetelor noastre a lăsat de dorit.
Spania a condus jocul încă de la primul fluier și nici măcar intrarea Cristinei Neagu, triplă câștigătoare a Balonului de Aur, nu a reușit să revitalizeze prestația „tricolorelor”.
În ultimii opt ani, doar Franța ne-a bătut mai rău. Se întâmpla în anul 2011, când fetele din Hexagon învingeau România cu scorul de 39 la 20.
CLASAMENTUL GRUPEI C
Echipă Meciuri Golaveraj Puncte
1. Ungaria 1 39-15 2
2. Spania 1 31-16 2
3. Muntenegru 1 29-25 2
4. Senegal 1 25-29 0
5. România 1 16-31 0
6. Kazahstan 1 15-39 0