România – Armenia 1-0, în preliminariile pentru CM 2022. „Tricolorii” au urcat pe locul 2 în grupă, prin golul lui Mitriță. Mirel Rădoi: „90% putem spera la baraj”

Publicat: 11 10. 2021, 23:45
Actualizat: 12 10. 2021, 07:42
Alex Mitriță, celebrare după golul din meciul România - Armenia 1-0, octombrie 2021 / Foto: FRF.ro

România a învins Armenia, scor 1-0, pe teren propriu, în returul din campania de calificare pentru Mondialul din 2022. Reușita lui Alex Mitriță a adus cele 3 puncte care au urcat „tricolorii” pe locul al doilea, cel care asigură calificarea la baraj.

Trupa lui Rădoi a început ofensiv și a dominat primele 45 de minute. După startul reprizei secunde, armenii au devenit periculoși, dar Florin Niță a oferit siguranță naționalei noastre. România a avut și în repriza secundă ocazii importante, prin Ianis Hagi, dar scorul a rămas neschimbat pe tabelă.

Mirel Rădoi s-a declarat foarte mulțumit de prestația elevilor săi, în dubla cu Germania și Armenia.

„Nu știu dacă pot să mă exprim în cuvinte cum au arătat băieții în meciul cu Germania și cu Armenia (…) Mi-ar fi greu să apreciez un singur jucător., a declarat Mirel Rădoi, pentru Pro TV.

După victoria cu Armenia, selecționerul naționalei se gândește la barajul pentru CM 2022.

„Sunt 90% sigur că în acest moment, putem spera la locul 2. Din punctul meu de vedere, avem o finală. Dacă reușim să câștigăm acasă cu Islanda și nu câștigăm în Liechtenstein, nu avem ce să căutăm la baraj”, a transmis Rădoi.

România, pas important pentru barajul CM 2022

Astfel, cu două etape înainte de finalul campaniei de calificare, Germania este lider, cu 21 de puncte din 24 posibile, urmată de România, cu 13 și Macedonia de Nord, respectiv Armenia, cu câte 12 puncte. Islanda este pe 5, cu 8 puncte.

Pentru elevii lui Mirel Rădoi urmează duelul cu Islanda, acasă, programat pentru 11 noiembrie și pe 14 noiembrie, deplasarea din Liechtenstein.


Știrea inițială

România este „la propria mână”, în cursa pentru locul 2 al Grupei J, din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2022, care se va desfășura în Qatar. Naționala condusă de către Mirel Rădoi va înfrunta în această seară Armenia, partidă LIVETEXT, pe B1.ro.

Returul cu Armenia, de diseară va avea loc în București, pe Stadionul Ghencea. Va fi primul meci care se va desfășura pe noua arenă din Capitală.


LIVETEXT România – Armenia, în preliminariile pentru Campionatul Mondial 2021 (CM 2022)

90+4′: Fluier de final. România încheie în ofensivă partida cu Armenia. Scor final, 1-0.

88′: Adamyan primește cartonașul galben după un fault la Ivan și ratează partida cu Macedonia.

85′: Mkhtaryan trimite un șut-centrare periculos din afara careului, dar Niță este la post și calmează atacul oaspeților.

84′: Cicâldău primește cartonașul galben, pentru un gest nesportiv, în ofensivă.

81′: Dublă schimbare la România. Iese Hagi, intră Mihăilă. Iese Stanciu, intră Nedelcu.

75′: Voskanyan îl faultează pe Stanciu și primește galben. Și el va rata meciul cu Macedonia de Nord.

71′: Haroyan vede galben, după un fault la Ivan. Fundașul armean va lipsi cu duelul cu Macedonia de Nord.

70′: Ocazie, România! Ianis Hagi a executat superb cu dreptul, peste zid, din lovitură liberă, dar portarul oaspeților, Yurchenko, a fost din nou salvator.

66′: Schimbare la România. Manea îi ia locul lui Rațiu.

65′: Spertsyan vede cartonașul galben, după o intrare dură la Ianis Hagi. El va fi suspendat pentru partida viitoare, cu Macedonia de Nord.

62′: Dublă schimbare la România. Moruțan intră în locul lui Mitriță, Ivan în locul lui Keșeru.

60′: Prima ocazie importantă a României a venit abia după 15 minute de la startul reprizei secunde. Ianis Hagi a pătruns în centru, din dreapta, a șutat cu stângul, dar mingea nu a atins ținta.

57′: Armenii s-au trezit! Mkhtaryan este autorul unei mari ratări. Mijlocașul ofensiv a trimis cu capul pe lângă poarta lui Niță, după o centrare venită din flancul drept.

55′: Haroyan trimite o lovitură de cap periculoasă, în urma unui corner, dar Niță, pe fază așa cum ne-am obișnuit, reține balonul. A fost cea mai importantă ocazie a armenilor, care presează un joc total diferit față de prima repriză, mult mai ofensivi și mai agresivi.

46′: A început repriza secundă.

45’+1′: Pauză pe Stadionul din Ghencea. România conduce cu 1-0, după reușita lui Mitriță, prima după doi ani de zile la echipa națională. Trupa lui Mirel Rădoi a dominat categoric partida.

39′: Șut în forță de la mare distanță pentru Răzvan Marin, bine plasat. Portarul armean respinge în corner.

37′: Barseghyan vede cartonașul galben, după ce îl faultează pe Stanciu.

34′: Încă un șut periculos al lui Cicâldău! Corner pentru România, care va fi executat de către Stanciu.

33′: Mingea ajunge la Alex Mitriță, după o pasă excelentă a lui Claudiu Keșeru. Presat de fundașul advers, fostul jucător de la Craiova, față în față cu portarul, se dezechilibrează și finalizează modest.

29′: Încă un corner periculos al României. Mingea ajunge la marginea careului, la Cicâldău, care trage peste poarta oaspeților.

26′: GOOOOOL, ROMÂNIA! „Piticul” Alexandru Mitriță înscrie cu capul, în urma unui corner. Jucătorul de 1,67 metri înălțime a fost „uitat” de masivii fundași armeni. Lăsat nemarcat, jucătorul de la PAOK a știut să profite de ocazie. Nicolae Stanciu a executat lovitura de colț. 

Alex Mitriță, gol cu capul / Foto: Captură PRO TV

20′: România face pressing, dar armenii se apără bine. Oaspeții se poziționează pe două linii și pleacă pe contraatac, atunci când au ocazia.

18′: Stanciu pătrunde bine în careu, printre fundașii armeni, dar finalizează modest, departe de poartă.

2′: Armenii au prima ocazie a meciului. Barseghyan trage pe lângă poarta lui Niță, după o pasă primită în careu.

1′: Daniele Orsato a fluierat startul meciului de pe Stadionul Steaua, cu 15.000 de spectatori în tribune.

Update, 20:50: FRF  a publicat imagini din vestiarul României, de la arena din Ghencea, care va primi 15.000 de spectatori, capacitate limitată, din cauza COVID-19.

Update, 20:45: Fostul selecționer Anghel Iordănescu are mare încredere în echipa pregătită de către Mirel Rădoi. În opinia „Generalului”, „tricolorii” vor obține victorii „pe linie” în ultimele 3 meciuri.

„Se joacă în templul fotbalului românesc, acolo unde România a reușit mari performanțe. S-au scris pagini de istorie aici. Nu știu dacă ne-a purtat noroc, a fost și valoarea jucătorilor, și acum suntem cu mult peste Armenia și Macedonia de Nord. Nu putem pierde locul 2 în grupă.

Veți vedea o schimbare, una extrem de importantă în viața echipei naționale. Deja fac calcule cu cine putem pica la baraj, să vedem dacă intrăm în grupa celor 6 favorite. M-am ferit mereu de pronosticuri, dar pentru prima oară spun că terminăm pe locul 2 și luăm 9 puncte în 3 meciuri.

Vreau o victorie frumoasă, va fi o atmosferă entuziasmantă pe stadion”, a declarat Anghel Iordănescu, pentru DigiSport.

Update, 20:35: Mirel Rădoi a anunțat echipele de start. Va aborda un 4-3-3. Față de partida cu Germania, din primul „11″ au ieșit Andrei Burcă, Adrian Rus, Alin Toșca, Valentin Mihăilă și George Pușcaș. În locul lor vor intra Ionuț Nedelcearu, recuperat, Nicușor Bancu, Alexandru Cicâldău, Alex Mitriță și Claudiu Keșeru.

Echipa de start a României, în fața Armeniei

Niță – Rațiu, Chiricheș, Nedelcearu, Bancu – Cicâldău, Marin, Stanciu – Hagi, Keșeru, Mitriță

Rezerve: Vlad, Moldovan – Toșca, Manea, Mihăilă, Ivan, Maxim, Nedelcu, Rus, Cordea, Moruțan, Albu.

Echipa de start a Armeniei

Yurchenko – Terteryan, Voskanyan, Haroyan, Hovhannisyan – Udo, Grigoryan, Spertsyan – Barseghyan, Mkhitaryan, Bayramyan

Rezerve: Aivazov, Buchnev – Arakelyan, Zelarayan, Vardanyan, Monroy, Mkoyan, Geloyan, Karapetyan, Muradyan, Adamyan, Margaryan

18:00: Partida va începe de la ora 21:45.


Echipa probabilă a României pentru meciul retur cu Armenia, din preliminariile pentru CM 22

Față de partida cu Germania, de vineri, încheiată cu scorul de 2-1 pentru nemți, Mirel Rădoi va reveni la un plan mai ofensiv, cel mai probabil. Andrei Burcă s-a accidentat cu Germania și are mici șanse de a evolua în această seară. Tânărul Adrian Rus a avut o prestație excelentă săptămâna trecută și cel mai probabil, va face pereche în axul central cu Vlad Chiricheș, dacă Rădoi va trece de la 5-4-1 la formula 4-3-3.

În flancul stâng al defensivei ar putea apărea Nicușor Bancu, un fotbalist mai ofensiv decât Alin Toșca, ce a avut de asemenea, o prestație onorabilă cu Germania.

Rădoi a obișnuit cu multe schimbări de la un meci la altul, deci nu ar fi exclusă apariția lui Dragoș Nedelcu și a lui Alexandru Cicâldău, la mijloc.

Claudiu Keșeru ar putea apărea în față, iar Mihăilă, schimbat după 60 de minute în partida precedentă, revenit după accidentare, ar putea fi înlocuit cu Alexandru Mitriță sau Alexandru Maxim.

Astfel, pentru meciul cu Armenia, Mirel Rădoi ar putea începe cu:

Florin Niță – Andrei Rațiu, Adrian Rus, Vlad Chiricheș, Nicușor Bancu – Nicolae Stanciu, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău – Ianis Hagi, Claudiu Keșeru, Alexandru Mitriță.

Cei mai valoroși jucători din lotul României sunt Răzvan Marin – 15 milioane de euro, Valentin Mihăilă – 8,5 milioane de euro și Alexandru Mitriță – 7 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

De partea cealaltă, armenii își pun toate speranțele în Henrikh Mkhytarian (32 de ani, AS Roma), evaluat la 15 milioane de euro și pe Lucas Zelarayan (29 de ani, Columbus Crew), cotat la 10 milioane de euro. Echipa de start a lui Joaquin Caparros ar putea arăta astfel:

Yurchenko – Hovhannisyan, Voskanyan, Haroyan, Terteryan – Udo – Barsegyan, Spertsyan, Mkhitaryan, Adamyan – Zelarayan.

Lotul României pentru meciul cu Armenia

Portari: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);

Fundași: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);

Mijlocași: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);

Atacanți: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13)

Clasamentul grupei României, în cursa pentru calificarea la Campionatul Mondial 2022

Cu Germania lider autoritar, lupta pentru locul secund, care duce la dublul baraj pentru calificarea la Cupa Mondială, presupune în continuare o luptă strânsă între România, Macedonia de Nord și Armenia. În prezent, nemții contorizează 18 puncte, urmați de macedoneni și armeni, cu câte 12 puncte, respectiv România, cu 10 puncte. Islandezii, care se află într-un declin față de randamentul excelent din ultimii aproape 10 ani, sunt pe locul 5.

România mai are de disputat trei partide. În afară de Armenia, pe lista lui Mirel Rădoi se mai află Islanda (11 noiembrie) și Liechtenstein (14 noiembrie). În ultimele două partide, armenii mai au de jucat cu Macedonia de Nord (11 noiembrie) și Germania (14 noiembrie).

În meciul tur dintre Armenia și România, gazdele s-au impus la Erevan cu 3-2, pe final, când echipa lui Rădoi părea că va câștiga fără probleme. Golurile care au întors rezultatul au fost marcate în minutele 87, respectiv 89, din penalty. 

România – Armenia. Cotele de la casele de pariuri

Elevii lui Mirel Rădoi au arătat foarte multă motivație în meciul de vineri, returul cu Germania. Au fost bine organizați și au sperat chiar la un rezultat mare. Ianis Hagi a deschis scorul printr-o execuție excelentă, după ce a făcut KO defensiva germană, dar în repriza secundă, trupa lui Hansi Flick s-a dezlănțuit.

Bookmakerii au ținut cont de randamentul României cu Germania și astfel, „tricolorii” sunt categoric favoriți, cu o cotă de 1.70 pentru victorie. Armenii au 5.25 pentru un succes, iar 3.70 este cota pentru egal (n.r. – X). 

Pentru GG (n.r. – ambele echipe marchează), cota este de 1.85. De asemenea, cei care vor miza pentru 1&2+ (n.r. – bate România și se marchează peste două goluri), cota este de 2.00.

De-a lungul timpului, România și Armenia au jucat de șase ori. Noi am obținut patru victorii, armenii una și de asemenea, s-a mai înregistrat o remiză. Cea mai categorică victorie a României a fost 0-5, în 2016.

România speră la prima calificare la Mondial, după 23 de ani

Naționala de fotbal a României a ratat ultimele cinci cupe mondiale. Cea mai recentă participare a fost bifată pe vremea „Generației de Aur”, turneul din Franța (1998). În urmă cu 23 de ani, „tricolorii” au ajuns până în optimi. Croații s-au impus cu 1-0, prin golul lui Davor Suker, înscris din penalty.

În 1994, la Mondialul din SUA, naționala noastră a reușit cea mai bună performanță din istorie, când a ajuns până în sferturi. Suedezii au eliminat echipa condusă de către Anghel Iordănescu în urma loviturilor de departajare. A fost o înfrângere dură, probabil cea mai dramatică și controversată din istoria echipei naționale a României.

În total, România a bifat de-a lungul istoriei șapte participări la Mondiale. Prima, chiar la ediția din Uruguay, în 1930 – ediția I a Cupei Mondiale de Fotbal, cu doar opt echipe. Au urmat apoi Italia (1934), Franța (1938), Mexic (1970), Italia (1990), SUA (1994), Franța (1998).