România ar putea rata calificarea directă la JO 2016: Gimnastele au ocupat locul 8, după primele şase subdiviziuni la Campionatul Mondial

România ar putea rata calificarea directă la JO 2016: Gimnastele au ocupat locul 8, după primele şase subdiviziuni la Campionatul Mondial
Foto: radioiasi.ro

Echipa feminină de gimnastică a României ocupă locul 8 după ce sportivele din primele şase subdiviziuni au evoluat în calificări, la Campionatul Mondial de la Glasgow.

Sâmbătă sunt programate subdiviziunile 7-12,  în urma cărora primele opt din clasamentul general se vor califica în finala CM şi la JO din 2016.

Echipa României a încheiat cu un total de 217.220 de puncte, iar fetele au fost afectate de evoluția slabă, conform Mediafax.

În ceea ce privește punctajele obținute, la sol au participat Larisa Jurca (13.800 puncte), Diana Bulimar (13.800), Larisa Iordache (13.766), Silvia Zarzu (13.633), Andreea Iridon (12.300), la sărituri – Laura Jurca (14.766), Larisa Iordache (14.866), Silvia Zarzu (14.566), Diana Bulimar (13.958), la paralele – Laura Jurca (12.933), Silvia Zarzu (11.066), Diana Bulimar (11.100), Larisa Iordache (13.200), Andreea Iridon (11.900), la bârnă – Laura Jurca (13.833), Diana Bulimar (13.733), Larisa Iordache (13.866), Andreea Iridon (13.500), Silvia Zarzu (11.700).
Clasamentul pe echipe, după cele şase subdiviziuni de vineri, este următorul: 1. Rusia (231.437 puncte), 2. Marea Britanie (227.162), 3. Italia (224.452), 4. Japonia (223.863), 5. Canada (222.780), 6. Brazilia (221.861), 7. Germania (219.961), 8. România (217.220), 9. Spania (210.094), 10. Polonia (208.527), 11. Suedia (206.262) şi 12. Austria (201.793).

De altfel, ele riscă și ratarea calificării directe la Olimpiadă, deși din 1976 încoace, echipa a fost medaliată la JO.

Astfel, ar fi și pentru prima dată când echipa ar urma să ia parte la un turneu preolimpic, alături de celelalte echipe clasate pe locurile 9-16 la CM de la Glasgow.

Turneul va avea loc la Rio între 16 – 19 aprilie 2016.

La JO de anul viitor vor intra în concurs 12 echipe, opt calificate direct de la Campionatele Mondiale din acest an, plus primele patru clasate la turneul preolimpic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`