Victorie fabuloasă pentru România la tineret: Am învins Anglia şi suntem la un meci de semifinalele Campionatului European

Publicat: 21 06. 2019, 21:33
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Puştii naţionalei de fotbal fac din nou senzaţie la Campionatul European de tineret. Elevii lui Mirel Rădoi au reuşit vineri seară o victorie fabuloasă împotriva Angliei şi sunt doar la un pas de semifinale.

După 75 de minute de tatonare, cele două echipe au dat drumul la joc şi au dat un adevărat recital. Balul a fost deschis de către Puşcaş care a marcat dintr-un penalty obţinut de Florinel Coman. Englezii au egalat însă, la doar 3 minute prin Gray, dar românii nu s-au lăsat debusolaţi şi Ianis Hagi a readus România în avantaj cu un șut de la marginea careului de 16 metri.

Însă fericirea a fost de scurtă durată după ce Abraham a marcat la doar câteva secunde. Finalul a aparţinut românilor care au marcat de două ori prin Florinel Coman şi au obţinut o victorie uriaşă.

Meciul decisiv pentru calificarea în semifinalele Campionatului European urmează să se dispute luni împotriva Franţei.