România a obținut o medalie de aur și una de argint la Campionatele Europene de judo pentru veterani
România a cucerit o mediaie de aur și una de argint, la Campionatele Europene de judo pentru veterani care s-au desfășurat în weekend la Balatonfured, în Ungaria, informează Agerpres.
Dezideriu Csep a câștigat aurul la categoria 100 kg, secțiunea de vârstă M8, în timp ce Dan Pandur a obținut argintul la categoria 60 kg, secțiunea M6.
Levente Tordai s-a clasat pe locul 5 la categoria +100 kg, secțiunea M4.
La acestă ediție a Campionatelor Europene de judo, România a mai fost reprezentată de Stelică Sălcianu (cat. 73 kg, M8) și Gicu Zăbală (100 kg, M3).
În clasamentul pe medalii, România a ocupat locul 20. Prima poziție a fost adjudecată de Rusia, cu 16 medalii de aur, 9 de argint și 9 de bronz, urmată de Franța, 15-15-10, Ungaria, 12-8-18, etc,