România a încheiat Euro cu o înfrângere surprinzătoare! Ce miză ar fi avut un singur gol în plus
Naționala României și-a încheiat parcursul la Campionatul European de Handbal Feminin cu o înfrângere împotriva Poloniei, luni, scor 24-29.
România, înfrângere cu Polonia, 24-29
După un parcurs entuziasmant, „tricolorele” porneau cu prima șansă în fața Poloniei, națională cu care câștigaseră patru din ultimele cinci întâlniri.
Jucătoarele lui Florentin Pera conduceau la pauză, scor 11-10, dar au scăpat jocul din mână în partea a doua, scor final 24-29.
Grupa principală a României se va încheia marți seară, cu duelul dintre Ungaria și Franța, de la ora 19. Cele două selecționate vor merge împreună în semifinale indiferent de rezultatul duelului.
Ce miză ar fi avut un singur gol în plus pentru România
Dacă ar fi pierdut la doar patru goluri în compania Poloniei, România ar fi putut să încheie Europeanul pe poziția a 10-a, cu condiția ca Muntenegru să fi învins Suedia, marți seară, de la ora 21:30. În aceste condiții, tricolorele vor termina pe locul 11.
România a avut una dintre cele mai tinere echipe de la Euro, dar s-a ridicat la înălțimea adversarelor pe care le-a avut. Victoriile cu Cehia, Serbia și Suedia ne-au făcut să sperăm chiar și la o calificare în semifinale, chiar dacă un astfel de obiectiv părea mult prea îndrăzneț la startul turneului.
Speranțele la calificarea în semifinale s-au năruit duminică, după o înfrângere clară cu Ungaria.