Româncele și-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros. Pe cine vor înfrunta Simona Halep și celelalte „tricolore” de pe tabloul principal de la Paris
Româncele și-au aflat adversarele din primul tur al prestigiosului turneu de Grand Slam de pe zgura pariziană. Dacă Simona Halep are un adversar aparent facil, iar Sorana Cîrstea este de asemenea favorită, Gabriela Ruse, Irina Begu și Ana Bogdan par să aibă o misiune ceva mai dificilă. Lista „tricolorelor” de la Roland Garros 2022 va fi completată de proaspăt calificata Irina Bara și, dacă se impune vineri, de Mihaela Buzărnescu.
Simona Halep și celelalte românce de la Roland Garros și-au aflat adversarele din primul tur
Simona Halep (30 ani, 19 WTA), care în 2018 cucerea pe zgura pariziană primul titlu de Grand Slam din carieră, o va înfrunta în primul tur al ediției din 2022 pe croata Ana Konjuh (24 ani, 66 WTA), pe care a învins-o în două seturi destul de echilibrate, la Santk Petersburg 2017, însă partida s-a desfășurat pe hard.
Sorana Cîrstea (32 ani, 27 WTA), care anul trecut ajungea până în optimi și aproape că reușea să își egaleze cel mai bun rezultat dintre participările la French Open, sfertul din 2009, o va întâlni pe Tatjana Maria (34 ani, 107 WTA), o adversară căreia i-a cedat un singur set în cele două întâlniri de până acum. Cu toate acestea, românca nu trece prin cel mai bun moment al său și vine după patru înfrângeri consecutive.
Gabi Ruse (24 ani, 52 WTA) își va măsura forțele cu Elise Mertens (26 ani, 33 WTA), care are două titluri WTA pe zgură și care s-a remarcat adesea drept o jucătoare surprinzătoare. Cele două tenismene se vor întâlni în premieră.
Irina Begu (31 ani, 62 WTA) n-are nici ea o adversară de neglijat, în condițiile în care îi va ieși în cale Jasmine Paolini (26 ani, 57 WTA). Românca are 2-1 la capitolul meciuri directe, însă scorul este egal dacă ne referim doar la confruntările pe zgură. Tenismena italiană s-a impus la Palermo 2019, dar avea să cedeze pe aceeași suprafață trei luni mai târziu, la Szekesfehervar.
Ana Bogdan (29 ani, 91 WTA) va da peste un nume mult mai greu. Cu 51 de săptămâni petrecute în vârful ierarhiei mondiale din tenisul feminin și cu două titluri de Grand Slam în palmares, Viktoria Azarenka (32 ani, 15 WTA) pornește în mod categoric cu prima șansă, însă zgura nu a fost niciodată suprafața ei favorită, ci mai degrabă hardul.
Irina Bara (27 de ani, 114 WTA) a reușit să treacă pentru al treilea an consecutiv de faza calificărilor și așteaptă să își afle adversara de pe tabloul principal. Mihaela Buzărnescu (34 de ani, 118 WTA) o va înfrunta vineri în ultimul tur al calificărilor pe Mirjam Bjorklund (23 de ani, 150 WTA).