Românca Andreea Mitu a câştigat turneul de la Podgorica

Publicat: 28 09. 2014, 16:16

Jucătoarea Andreea Mitu, cap de serie numărul 4, a câştigat, duminică, turneul ITF de la Podgorica.

Mitu a învins-o în finală, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Vitalia Diatcenko (Rusia), cap de serie numărul 3.

Tot la Podgorica, perechea Alexandra Cadanţu/Stephanie Vogt (România/Liechtenstein), cap de serie numărul 1, a câştigat proba de dublu, învingând în finală cuplul Xenia Knoll/Arantxa Rus (Elveţia/Olanda), cap de serie numărul 2, scor 6-1, 3-6, 10-2.