Roger Federer, eliminat de la US Open de cehul Tomas Berdych
Numărul 1 mondial, elvețianul Roger Federer a fost eliminat neașteptat încă din sferturile de finală ale turneului de la US Open. Cel care a produs surpriza a fost cehul Tomas Berdich, care a câștigat partida cu scorul de 7-6, 6-4, 3-6, 6-3.
“Sunt dezamagit, ma asteptam sa joc mai bine. M-am simtit bine in aceasta vara, am jucat fantastic, eram convins ca voi face o partida mult mai buna. Nici nu stiu ce explicatii sa dau, sincer, ma simteam extrem de increzator si foarte odihnit”, a declarat Federer după această partidă.
În aceste condiții, sârbul Novak Djokovici a devenit principalul favorit la câștigarea trofeului, dar jucători precum Andy Murray, Juan Martin Del Potro și chiar Tomas Berdych pot produce surpriza. Reamintim că un alt mare favorit, spaniolul Rafael Nadal, nu a participat la US Open din cauza unei accidentări.