Jucătorii șistaff-ului tehnic al clubului de fotbal FC Viitorul nu sunt infectați cu COVID-19, au confirmat testele. Probele au fost recoltatea miecuri, și au venitazi, la două zile de la recoltare, motiv pentru care toată lumea a răsflat ușurată.
Vestea a fost dată pe pagina de Facebook a clubuluipatronatde Gheorghe Hagi.
Federația Română de Fotbal a anunțat, sâmbătă, că noul protocol pentru desfășurarea competițiilor fotbalistice în perioada crizei COVID-19 a fost adoptat, vineri, de către Comitetul de Urgență al forului, ca urmare a modificării și completării ordinului comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății. După actualizare, printre altele, regulile prevăd că, „însituația în care un club este sancționat cu pierderea jocului cu 3-0 ca urmare a imposibilității reprogramării jocului conform «Principiilor de desfășurare a competițiilor», clubului respectiv nu i se vor mai aplica alte sancțiuni pentru încălcarea prezentului protocol medical cu privire la jocul respectiv”.
„Vineri, 21 august 2020, Comitetul de Urgență al FRF a aprobat noul protocol care reglementează desfășurarea competițiilor fotbalistice în contextul pandemiei COVID-19. Actualizarea documentului vine ca urmare a modificării și completării ordinului comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății.
Noul protocol pentru desfășurarea competițiilor a putut fi aprobat doar după publicarea în Monitorul Oficial a ordinelor comune ale ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății nr. 780/1432/2020 și 978/1442/2020.
Situația persoanelor pozitive
Principalele modificări au fost operate la capitolul ”Proceduri în cazul depistării unui caz suspect de COVID-19”. Astfel,persoanele al căror test este pozitiv se internează pentru 48 de ore pentru evaluarea stării de sănătate și vor fi retestate în ziua 7 de la primul rezultat pozitiv. În cazul în care rezultatul retestării este negativ, iar persoanele nu au prezentat simptome, acestea își pot relua activitatea, inclusiv în ceea ce privește participarea la competiții oficiale.
Persoanele al căror test este negativ și care nu au fost identificate drept contacți în urma anchetei epidemiologice își continuă activitatea sportivă.
Procedura în cazul contacților
Contacții persoanelor pozitive, stabiliți în urma anchetei epidemiologice,vor face un nou test RT-PCR.În cazul în care noul test este negativ, aceștia își vor relua activitatea sportivă, inclusiv în ceea ce privește participarea la competiții oficiale. În cazul în care testul este pozitiv, vor urma procedurile stabilite prin normele sanitare în vigoare.
Dacă persoanele identificate drept contacți nu pot face imediat testul RT-PCR, aceștia vor intra în izolare până la momentul unei noi testări.
Participarea la competiții internaționale
Pentru jucătorii cluburilor sau componenții loturilor care participă în competiții internaționale și care sunt testați mai des, în cazul apariției unui caz pozitiv în zilele 3 și 2 înaintea jocurilor, respectiva persoană va fi izolată, iarechipa va juca sau, după caz, va face deplasarea pentru joc pe baza testului negativ al celorlalți componenți.
Sancțiuni în cazul imposibilității disputării jocurilor
De asemenea, conform principiilor de desfășurare a competițiilor în contextul pandemiei, protocolul prevede ca o echipă care nu poate disputa un meci din cauza îmbolnăvirilor și va pierde cu 3-0 să nu mai fie sancționată și financiar”, se arata în document.
Liga 1 ediția 2019/20 s-a încheiat fără ca toate meciurile să se dispute, în condițiile în care mai multe echipe de pe prima scenă a fotbalului românesc s-au confruntat cu îmbolnăviri. Dinamo București a părut să aibă cele mai mari probleme din acest punct de vedere, în condițiile în care cazurile de COVID-19 au fost înregistrate într-un moment în care „câinii roșii” se luptau pentru evitarea retrogradării. Astfel, s-a ajuns la o situație în care o serie de echipe din play-out nu au vrut să mai dispute restanțele, iar clubul din Ștefan cel Mare era în zona roșie a clasamentului, deși avea mai multe partide în minus decât contracandidatele la evitarea retrogradării.
Tot cazurile de COVID-19, dar și termenul limită impus de UEFA au condusla o manieră inedită de tranșare a luptei pentru titlu. CFR Cluj și Universitatea Craiova, ocupantele primelor două poziții, au disputat „o finală” pentru campionat, dat fiindcă oltenii nu mai aveau timp să joace restanța cu Astra Giurgiuînainte să expire termenul până la care UEFA dorea lista cu participantele României în cupele europene.