Rezervă la Tottenham, Radu Drăgușin ar fi dorit de un club și mai mare. Unde ar putea ajunge fundașul naționalei

Publicat: 22 10. 2024, 09:31
Sursa foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Radu Drăgușin (22 de ani) n-a mai prins minute la Tottenham din finalul lunii septembrie, iar speculațiile despre viitorul său capătă amploare. Deși Daily Mirror susține că fundașul român nu își dorește să plece de la Spurs, numele lui este asociat cu o posibilă mutare într-un alt campionat puternic.

Radu Drăgușin ar fi dorit de un club și mai mare decât Tottenham

„Inter Live”, o publicație apropiată de clubul milanez, susține că Inter Milano și Tottenham iau în calcul să facă un schimb de jucători în această iarnă, potrivit GSP.

Campioana en-titre a Italiei, fostă câștigătoare de Champions League, ar urma să îl cedeze pe germanul Yan Bisseck la Tottenham și să îl primească la schimb pe Radu Drăgușin.

„Dragonul” a fost cumpărat de Spurs chiar din campionatul Italiei, de la Genoa, și are un contract pe șase ani cu clubul englez.

Nu vrea să plece de la club

Jurnaliștii englezi susțin că internaționalul român nu își dorește să plece de la Tottenham.

„Radu Drăgușin nu-și dorește să părăsească echipa în ciuda lipsei jocurilor. El a fost titular o singură dată pentru Tottenham în acest sezon. Napoli s-a interesat de serviciile lui, însă jucătorul nu-și dorește să plece și va lupta pentru un post de titular.

Cristian Romero – Micky Van de Ven rămâne cuplul de fundași centrali preferat de Ange Postecoglou. Există încredere că Drăgușin va primi minute atât în Europa, cât și în meciurile din Cupă”, scrie Daily Mirror.