Renta ÎNGHEŢATĂ în 2018, motiv de SUPĂRARE pentru campionii români (DOCUMENT)
Renta viageră a campionilor români a stagnat printr-o Ordonanță de Urgență la nivelul lui decembrie 2017, stârnind astfel nemulţumiri printre aceştia.
”În anul 2018, rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2017” se arată în Ordonanța de Urgență nr.90/2017 adoptată de Guvernul Tudose.
În decembrie renta a fost majorată cu 50%. De exemplu, Atleta Doina Melinte, pentru un aur și un argint olimpic, lua, în iulie 2016, o rentă de 11.012 lei pe lună, iar în decembrie 2017, ea a primit 16.635 de lei , informeazătolo.ro.
Un număr de 142 de sportivi încasează o suma minimă este de 3.493 lei, în timp ce, cea maximă, ajunge la echivalentul a 3.700 de euro net lunar şi este încasată de cei 31 de mari campioni: două atlete, 12 canotoare, 9 gimnaști, 3 scrimere, halterofilul Nicu Vlad, judoka Alina Dumitru, doi canoiști și luptătorul Ștefan Rusu.
În total sunt 516 de campioni români care primesc rentă.
Renta viageră este suma de bani lunară pe care statul o plăteşte unui campion după ce se acesta se retrage din lumea sportului pentru a-i asigura o „protecţie socială” în schimbul sacrificiilor făcute în cariera sa. Aceasta este calculată ca multiplu de salariu mediu brut, în funcţie de numărul şi tipul medaliilor câştigate.
”Valoarea maximă a rentei viagere calculată potrivit lit. a) și b) nu poate depăși echivalentul a cinci câștiguri salariale medii brute pe economie”, se arată în Legea sportului 69/2000, la Titlul X, intitulat explicit”Protecția socială a sportivilor de performanță”.
Legea rentei a fost propusă Parlamentului în anul 2000 de ministrul Crin Antonescu și secretarul de stat Ioan Dobrescu, fiind imediat aprobată.
Documentul cu renta primită în decembrie 2017 de fiecare campion vizat poate fi vizionată aici: https://www.b1tv.ro/pictures/documents/1062-371351431-Rente-Viagere-Decembrie-2017.pdf