Reghecampf: O excludere a Stelei din Liga Campionilor ar fi un dezastru pentru tot fotbalul românesc
Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf a declarat, gândidu-se la data la care UEFA va anunța decizia Comisiei de Control și Disciplină, că o excludere a echipei sale din cupele europene ar însemna un dezastru pentru fotbalul românesc.
„Jucătorii nu se gândesc la UEFA, mă ştiu bine, ştiu ce vor de la ei. Sigur, toţi ne gândim la ce va fi pe 24 iunie, fiindcă o excludere ar fi un dezastru pentru tot fotbalul românesc. Condamnarea patronului ne-a afectat, încă suntem afectaţi, dar atât eu, cât şi managerul general încercăm să-i ţinem departe pe jucători de aceste lucruri şi le-am zis că rezultatele bune îl vor bucura pe patron”, a spus Reghecampf, potrivit site-ului oficial al FC Steaua.
Procedura disciplinară a fost anunțată, luni, de UEFA, iar cazul va fi analizat de Comisia de Control şi Disciplină a forului în data de 21 iunie, federaţia europeană luând în discuţie situaţia campioanei României după decizia ÎCCJ în dosarul „Valiza”. Verdictul va fi dat pe 24 iunie.
Becali a primit, pe 4 iunie, o condamnare la trei ani de închisoare cu executare în acest dosar, sub acuzația de dare de mită și fals. Fiind vorba de un caz de corupţie în fotbal, UEFA ar putea dicta sancţiuni împotriva echipei Steaua, ce ar putea duce la interzicerea participării în Liga Campionilor. Totodată, dosarul „Valiza” va fi reanalizat şi de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal.