Recordul european la 5.000 de metri indoor, stabilit de Gabriela Szabo în 1999, la Dortmund, a fost doborât de către Konstanze Klosterhalfen, la Boston, după 21 de ani.
Gabriela Szabo intra în istoria atletismului în 1999, la Dortmund, Germania, când termina o cursă de 5.000 de metri indoor în 14 minute, 47 de secunde și 35 de sutimi.
Ei, bine, germanca a reușit să alerge cu 17 secunde mai repede, în SUA, la Boston, înregistrând o medie de 2,54 minute per kilometru, potrivit 4run.ro.
Performanța lui Konstanze Klosterhalfen este a patra pe această suprafață la nivel mondial. Toate cele trei sportive de deasupra ei sunt din Etiopia. Konstanze a făcut parte din Nike Oregon Project, grupul de atleți aflați sub conducerea lui Alberto Salazar, suspendat de agenția mondială anti-doping.
„După 21 de ani, recordul mondial și european a fost doborât! Frumos, fiecare generație de sportivi au ridicat și ridica fanii in picioare pentru a aplauda! Astăzi este momentul ei”, a scris Gabriela Szabo, vineri, pe Facebook.