Real Madrid a dat LOVITURA: Transferul vehiculat de ani de zile s-a făcut ÎN SFÂRȘIT! Cine va îmbrăca legendarul tricou cu numărul 7 (VIDEO)

Publicat: 13 05. 2019, 17:59
foto: Pixabay

Internaționalul belgian Eden Hazard (28 de ani) s-a înțeles cu Real Madrid, urmând să ajungă în capitala Spaniei după finala de Liga Europa dintre Chelsea și Arsenal, în schimbul a undeva la 100 de milioane de euro, potrivit gsp.ro.

Francezii de la L’Equipe, jurnaliștii care au publicat în exclusivitate și informația revenirii lui Zinedine Zidane pe banca „galacticilor”, au anunțat astăzi că înțelegerea între cele două părți a fost deja perfectată.

Eden Hazard are misiunea de a ocupa locul gol lăsat de Cristiano Ronaldo – de parcă ar fi atât de ușor. Belgianul va purta legendarul tricou cu numărul 7, pe care înainte de lusitan l-a mai îmbrăcat marele Raul Gonzales.

Eden Hazard, unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi din Europa, va deveni astfel cel de-al treilea transfer al madrilenilor, care s-au mai înțeles cu mijlocașul ofensiv brazilian Rodrygo Goes, de la Santos, și cu compatriotul său Eder Militao, fundaș central la FC Porto, mai scrie gsp.ro.