Real Madrid, în finala Supercupei Spaniei! Meci formidabil împotriva rivalei din capitală, Atletico, scor 5-3

Real Madrid, în finala Supercupei Spaniei! Meci formidabil împotriva rivalei din capitală, Atletico, scor 5-3
Sursa foto: Twitter (X) - @realmadrid

Real Madrid s-a calificat în finala Supercupei Spaniei, după ce a câștigat meciul în fața rivalei din capitală, Atletico, scor 5-3. Jucătorii lui Carlo Ancelotti au obținut victoria în cea de-a doua repriză a prelungirilor în cea mai formidabilă partidă dintre cele două în acest secol.

Real Madrid s-a calificat în finala Supercupei Spaniei, competiție care se joacă în Arabia Saudită

Atletico a avut parte de un început bun al partidei și a deschis meciul după doar șase minute, prin Hermoso. Scorul a ajuns la egalitate în minutul 20, datorită lui Rudiger, care a înscris în poarta lui Oblak.

Real Madrid a trecut în avantaj în minutul 29, după ce Mendy și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

În minutul 37 a fost restabilită egalitatea pe tabela de marcaj, când Atletico a marcat prin Griezmann.

În minutul 78, Atletico a trecut în avantaj, după o gafă comisă de Kepa, dar Real Madrid a restabilit încă o dată egalitatea prin Carvajal, scrie digisport.ro.

În prelungiri, Real Madrid a marcat din nou un gol, în minutul 116, datorită autogolului lui Savic.

Pe finalul partidei, Brahim Diaz a marcat încă un gol, după ce l-a prins pe Oblak în afara porții.

În următoarea semifinală se vor duela Osasuna și Barcelona.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`