Galacticii de la Real Madrid pregătesc două transferuri de marcă în această vară, după ce FC Barcelona a reușit să dea lovitura și să-l convingă pe Neymar să semneze cu catalanii.
Astfel, Real Madrid ar putea oferi suma de 100 de milioane de euro pentru a-și asigura serviciile lui Gareth Bale, aripa galeză a celor de la Tottenham Hotspur.
Ca și în cazul lui Neymar, telenovela din jurul lui Gareth Bale durează de mai mulți ani, presa speculând că galezul va pleca ba la Real Madrid, ba la FC Barcelona, însă fără rezultat.
În vârstă de 23 de ani, Bale ar putea doborâ recordul în ceea ce privește suma de transfer, după ce Cristiano Ronaldo a fost achiziționat de Real Madrid pentru 96 de milioane de euro.
Foto: The Telegraph
În același timp, Real Madrid se interesează și de atacantul uruguayan Luis Suarez, în prezent la Liverpool, pentru care ar putea oferi suma de 45 de milioane de euro.
Cunoscut pentru temperamentul latin, Luis Suarez, care de curând a fost suspendat după ce și-a mușcat un adversar, este văzut drept soluția ideală pentru un atac stelar, alături de Cristiano Ronaldo și Karim Benzema.
În vârstă de 26 de ani, Luis Suarez a mai evoluat la FC Groningen și Ajax Amsterdam.
Foto: The Telegraph