Reacții după Steaua-Dinamo, 2-2, din Cupa României. Rednic: Dumnezeu mi-a făcut echipa. Marica: E o seară tristă pentru noi, am ratat totul în acest sezon

Reacții după Steaua-Dinamo, 2-2, din Cupa României. Rednic: Dumnezeu mi-a făcut echipa. Marica: E o seară tristă pentru noi, am ratat totul în acest sezon
Foto: fcdinamo.ro

Dinamo s-a răzbunat pe Steaua anul acesta, iar după ce a scos-o din lupta pentru titlu, echipa antrenată de Mircea Rednic a eliminat-o și din Cupa României.

Meciul retur din semifinalele Cupei s-a încheiat la egalitate, 2-2, scor ce a trimis-o pe formația din Ștefan Cel Mare în ultimul act al competiției.

La finalul meciului, Mircea Rednic s-a arătat mulțumit de prestația elevilor săi, însă este conștient că mai este un pas important spre câștigarea Cupei României.

"A fost un mare avantaj că Bourceanu a fost eliminat. Am gestionat foarte bine repriza a doua. Păcat că am primit gol repede apoi. Am avut probleme de dimineață, când am aflat că nici pe Anton, nici pe Bicfalvi nu am putut să-i folosesc. Dar cum se spune, Dumnezeu îți face echipa, Ekeng a jucat foarte bine, a marcat superb.

Puljic își dorește să rămână la Dinamo, vom face toate eforturile să-l ținem. Am discutat cu domnul Negoiță, vom mai discuta. Trebuie să ne îndeplinim obiectivele, încă n-am câștigat Cupa, a spus antrenorul roși-albilor, potrivit Dolce Sport.

Dorin Rotariu, jucătorul dorit de Gigi Becali la Steaua a declarat la finalul meiciului că cea mai mare bucurie a sa este victoria contra rivalilor și că în România nu va evolua îmbrăcat cu tricoul altei echipe.

"Am dus Dinamo acolo unde îi este locul. Este dulce o calificare în fața rivalei, e cea mai mare fericire. Eu sunt dinamovist, în România nu voi juca decât la Dinamo", a spus Rotariu, conform sursei citate.

De cealaltă parte, Ciprian Marica, atacantul Stelei, a declarat la finalul jocului că este o seară tristă pentru echipa sa care a ratat obiectivele din acest sezon.

"Suntem triști și dezamăgiți după acest final de sezon. Nu mai avem ce să mai spunem. Am ratat tot. Am ratat Cupa, am ratat campionatul. Noi ne vom bate până la final, dar acum suntem dezamăgiți. E o seară tristă pentru noi toți", a spus Marica.

El consideră că eliminarea colegului său Alexandru Bourceanu a decis soarta partidei cu Dinamo. "Acel cartonaș roșu a schimbat soarta meciului, pentru că până atunci Dinamo nu ajunsese la poarta noastră. Nu știu dacă a fost sau nu roșu, nu comentez arbitrajul. Cred că jocul a funcționat, a evoluat foarte bine până la acea eliminare. Din păcate atunci s-a schimbat totul", a spus Marica, informează Agerpres.

Joi va avea loc cea de-a doua semifinală a Cupei dintre CFR Cluj și ASA Târgu Mureș.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate