Suspendată din tenis pentru patru ani, Simona Halep a oferit un nou interviu despre momentul de cumpănă al carierei sale.
Aflată la Paris, Simona Halep a acordat prima dată un interviu postului de televiziune internațional Euronews, în care a susținut că menținerea suspendării de patru ani ar fi sinonimă, cel mai probabil, cu finalul carierei.
Ulterior, sportiva în vârstă de 32 de ani a dat un interviu pe larg în Paris Match, celebra publicație franceză.
Întrebată ce va face în situația în care TAS va păstra suspendarea de patru ani, românca a precizat că preferă să nu se gândească la un asemenea scenariu.
„Prefer să nu mă gândesc la cel mai negru scenariu. Ar fi un dezastru. Mai ales că, dacă va fi menținută sancțiunea, nu o să știu ce se va întâmpla în următorii trei ani, cum se va schimba condiția mea fizică.
Visul meu e să mă întorc, indiferent de vârstă. Un lucru e cert: Vreau să stabilesc eu cum îmi voi încheia cariera și nu vreau ca acest lucru să se întâmple în altă parte decât pe teren. Cred că, având în vedere munca depusă în toți acești ani, merit acest lucru”, a declarat Simona Halep în Paris Match, notează Adevărul.