Reacția lui Bernadette Szocs după eliminarea de la Jocurile Olimpice de la Paris. „Am fost furată pe nedreptate”

Publicat: 31 07. 2024, 22:54
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Then Chih Wey

Bernadette Szocs a fost eliminată în optimile de finală la competiția de simplu la tenis de masă a Jocurilor Olimpice de la Paris. Sportiva româncă a avut o primă reacție după eliminare din prestigioasa competiție sportivă, în care acuză arbitrajul în urma unui moment din cel de-al treilea set.

Szocs a fost învinsă în optimi de Sofia Polcanova

Românca a fost eliminată la proba de simplu feminin de la Jocurile Olimpice de Sofia Polcanova, cu scorul de 10-12, 4-11, 11-13, 9-11, potrivit eurosport.ro. 

Imediat după încheierea meciului, sportiva româncă a acuzat două lucruri. Primul a fost faptul că partida s-a jucat simultan cu cea a unui francez, iar publicul a făcut-o să își piardă concentrarea prin manifestații. Al doilea lucru pe care sportiva îl acuză a fost momentul tensionat din setul al treilea. Arbitra a avertizat-o la un moment dat că nu servește corect și că va fi penalizată, iar supervizorul partidei i-a dat dreptate după ce sportiva româncă a cerut intervenția sa.

„Nu neapărat că m-a scos din ritm. E un pic stresant, încearcă să se lege de unele chestii doar ca să pară ei mai spectaculoși. De data asta, poate la serva cealaltă mai spuneam, dar ideea este că am servit altă servă și nu a avut dreptate.

Când are dreptate, închid ochii și trec mai departe. Nici nu pot lăsa de la mine când știu că am dreptate și am fost furată pe nedreptate. Mai am o șansă pe proba de echipe. Mă voi concentra pe proba de echipe. Asta este, sunt supărată, dar acum nu mai pot da înapoi timpul. Trebuie să accept. O să mă revanșez pe proba de echipe la următoarele concursuri. O să analizez ce am greșit și ce trebuie să fac să nu mai repet aceeași greșeală la meciuri pe echipe.

Depinde de situație, nu este atât de ușor, dar cum am spus și înainte, mi-a rămas doar proba de echipe. Nu mai am ce să fac, vreau, și îmi doresc din inima să câștig cu echipa. Nu mai am ce să fac, încerc să trec peste.

Sunt sigură că voi reuși, cum am trecut și după proba de dublu mixt. Este un regret în inima mea, pentru că știu că pot mai mult”, a declarat Bernadette Szocs, potrivit Digi Sport.

România va mai fi reprezentată la tenis de masă în proba de echipe feminin

În duelul de astăzi, Polcanova a reușit să se impună din primul set, unde scorul a fost 10-10. În partea a doua a meciului, austriaca a dominat scorul cu 4-11, iar în cel de-al treilea set, jocul s-a reechilibrat, însă Polcanova a închis scorul cu 11-13.

În ultimul set, românca a încercat să mențină scorul cât mai strâns, însă nu a reușit să câștige în fața adversarei sale, care s-a calificat în sferturi la Jocurile Olimpice de la Paris.

România va mai fi reprezentată la tenis de masă la proba de echipe feminin, unde româncele se vor întâlni pe 5 august cu reprezentativa Indiei la optimi. Ulterior, în cazul unei victorii, vor da peste câștigătoarea din întâlnirea Germania – Statele Unite ale Americii.