Răzvan Ioan Boanchiș: În 1997, tatăl surorilor Williams a spus că Irina Spârlea e un curcan mare și alb. Nu l-a acuzat nimeni de rasism

Publicat: 23 04. 2017, 19:09

Jurnalistul Răzvan Ioan Boanchiș îi ia apărarea lui Ilie Năstase, într-un editorial, postat pe siteul Național.ro, după incidentele care au avut loc sâmbătă la Fed Cup și după declarațiile fostului mare tenismen la adresa Serenei Williams.

Năstase a primit un val de critici după ce a spus într-o conferință de presă, referind-se la copilul nenăscut al Serenei, că acesta va fi ciocolatiu.

În acest context, jurnalistul amintește un episod din anul 1997, când chiar tatăl surorilor Williams a făcut o remarcă similară la adresa unei tenismene din România, fără a fi acuzat de rasism.

”1997. Semifinala de US Open. Irina Spârlea – Venus Williams. Tatăl surorilor Williams a spus că Irina e «un curcan mare și alb». Nu l-a acuzat nimeni de rasism. Nici n-a fost întrebat «dacă Irina e un curcan alb, tu ce fel de corb ești? Corbul lui Edgar Allan Poe?».

2017. Ilie Năstase a zis ca Serena Williams va naște un copil ciocolatiu. Oricum am da-o, ginecologic sau cromatic, Ilie n-a greșit. Dintr-un alb și o doamnă de culoare nu poate ieși un chinez. Dar presa din Anglia l-a sfășiat pe Năstase. Este aceeași presă care îi martelează cu toporul xenofobiei pe românii din Marea Britanie”, a scris Boanchiș.

Jurnalistul continuă afirmând că Ilie Năstase nu ne-a făcut de râs, așa cum susțin unele voci.

”Tot 2017. Constanța. În echipa de Fed Cup a Angliei joacă o mironosiță escroacă. Interpretează rolul de victimă, cerșește compasiune, adică trișează. A înjurat-o Năstase și golanca a început să se smiorcăie, ca la grădiniță. Neadecvații din presă, inclusiv cea română, au sărit pe Năstase. Sportul înseamnă și nervi. Mediocritățile nu pot înțelege cum și-a construit Ilie patrimoniul sportiv. Mulți cretinozauri valahi au scris că “Năstase ne-a făcut de râs”. Ca să fiți “făcuți de râs” ar fi trebuit să știe cineva de voi. Năstase nu ne-a făcut de râs. Năstase ne-a făcut cunoscuți în lume. Milioane de români s-au legitimat în străinatate cu Ilie Năstase. Așa cum e el. Talentat și glumeț, spontan și irepetabil.

Politicienii români se prezintă ca niște chelneri în fața președinților Americii și ai Franței. Când Năstase intra într-un restaurant parizian, Mitterand și Chirac se duceau să-l salute, iar la aceste scene au asistat zeci de români. Când Bush a venit la București, l-a lăsat pe Iliescu și aproape că a luat-o la fugă să-l îmbrățișeze pe Ilie. Spre deosebie de artă, sportul are foarte puțini nemuritori. Năstase e unul dintre ei. Iar România nu-și permite luxul de a-și barjocori un nemuritor. Bine, dacă esti un bou fără viziune, îți permiți!

Mitterand, prietenul lui Năstase, era supranumit «La Force tranquille». Forța calmă. Ilie Năstase este «Furia creatoare». «Zgomotul și furia» creatoare, ca să parafrazez un mare scriitor.