Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Gigi Becali și a spus despre comportamentul patronului de la FCSB că „este extrem de toxic pentru fotbalul românesc”, transmite Agerpres.
Gigi Becali a pornit o adevărată campanie împotriva regulii U21 și i-a insultat pe conducătorii echipelor care au refuzat să se alăture demersului său. În plus, el l-a numit „slujitor” chiar și pe președintele FRF.
Președintele FRF susține că „Gigi Becali nu are niciun viitor în modelul” pe care vrea să îl promoveze actuala administrație.
„Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convins că societatea noastră se poate transforma în totalitate doar în momentul în care oameni cu profil de infractori nu vor mai fi în prim-plan. Visez să trăiesc într-o Românie în care în prim-plan vom avea oameni educaţi, oameni simpli care muncesc din greu zi de zi, oameni cărora le pasă să progresăm ca societate. Acest comportament al domnului Becali este extrem de toxic pentru fotbalul românesc. Domnul Gigi Becali nu are niciun viitor în tot ceea ce înseamnă modelul pe care dorim să îl promovăm şi anume cel din fotbalul european”, a declarat Răzvan Burleanu, marți, într-o conferință de presă.
El s-a arătat de părere că Gigi Becali „a ratat oportunitatea să tacă”.
„De asemenea, a ratat oportunitatea de a-şi transforma propriul club în cel mai important din regiunea noastră. Acest club (n.r – FCSB) ar fi avut potenţialul să rivalizeze constant cu cluburi din regiunea noastră, precum Steaua Roşie Belgrad sau Dinamo Zagreb. Acest club ar fi putut să aibă venituri de 4-5-6 ori mai mari. Sunt sigur că acest club, cu un alt management, ar fi avut cu siguranţă un alt viitor”, a mai spus Răzvan Burleanu.