Razboiul divelor în tenis. Maria Sharapova atacată dur de o colegă de breaslă după revenire. Canadianca Eugenie Bouchard şi-a manifestat vehement nemulţumirea faţă de faptul că rusoaică a fost lăsată de WTA să revină în competiţiile internaţionale după ce a fost suspendată pentru dopaj.
Revenirea cu victorie a Mariei Sharapova în circuitul WTA nu a fost pe placul tuturor. Eugenie Bouchard şi-a exprimat nemulţumirea faţă de decizia luată în acest caz şi consideră că rusoaica nu trebuia să mai primească dreptul de a participa la turnee WTA.
"Nu cred că este corect. E o trişoare. Nu cred că ar trebui să se permită unei trişoare să practice din nou un sport, indiferent care ar fi acesta. Este incorect faţă de ceilalţi jucători care fac lucrurile în mod corect. Cred că WTA transmite un mesaj greşit copiilor: trişaţi şi veţi fi reprimiţi cu braţele deschise", a afirmat Eugenie Bouchard.
Maria Sharapova şi-a înceiat pe 26 aprilie suspendarea de 15 luni pentru dopaj cu meldonium, reuşind în aceeaşi zi să o învingă pe italianca Roberta Vinci, în primul tur al turneului WTA de la Stuttgart, la care participă în baza unei invitaţii primite din partea organizatorilor.
Rusoaica a fost, de asemenea, invitată să ia parte la turneele de la Madrid şi Roma, iar luna viitoare aşteaptă o decizie din partea organizatorilor turneului de Grand Slam de la Roland Garros.