Selecţionerul naţionalei rămâne deocamdată „în aer”. Gheorghe Hagi a declarat, joi, după o discuţie cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, că nu este dispus să preia încă echipa naţională şi că nu ştie dacă oferta federaţiei rămâne valabilă la sfârşitul actualei campanii de calificare la turneul final al Campionatului European.
„A fost doar o discuţie şi am zis că luni trebuie să ne mai vedem o dată să vedem în ce parte e decizia. Am discutat mai multe aspecte şi vom vedea. Eu mă gândesc că este o situaţie importantă şi încerc să gândesc foarte bine ce decizie voi lua. Nu s-a discutat de o ofertă, ci doar de un lucru. Eu am decis să nu mai iau o decizie de pe drum, când lucrurile sunt începute. Nu doresc asta. Nu comentez în plus. E un aspect delicat şi de asta am discutat acum. Cu siguranţă nu voi prelua o echipă care a început drumul. Vom vedea daca cei de la federaţie mă vor aştepta. A rămas să mai discutăm. Imediat nu voi fi antrenor, iar până nu se termină, nu intră în discuţie”, a declarat Hagi, la ieşirea de la Casa Fotbalului, citat de Mediafax.
„Campania este la jumătatea drumului, decizia lui Hagi este că nu preia după drum lucrurile începute de alţii”, a mai spus antrenorul.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că preşedintele Mircea Sandu le-a propus lui Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi preluarea funcţiilor de director tehnic respectiv, de selecţioner ai echipei naţionale a României, aceştia urmând să dea un răspuns până la 13 iunie.