Rapid și Steaua remiză în Giulești

Rapid și Steaua remiză în Giulești

Aproximativ 12.000 de spectatori, între care 1.000 de fani stelişti, au fost prezenţi, sâmbătă seară, pe stadionul Giuleşti – Valentin Stănescu, la meciul Academica Rapid – CSA Steaua, scor 1-1, din liga a patra.

Pentru CSA Steaua a marcat Predescu, în minutul 27, iar pentru Academia Rapid a punctat Daniel Niculae, în minutul 39 scrie stiripesurse.

La meci a fost prezent şi selecţionerul Turciei, Mircea Lucescu.

"A fost o atmosferă extraordinară, vedeţi ce înseamnă publicul prezent la stadion, influenţează şi calitatea jocului şi ritmul, nici nu-ţi dai seama că au fost echipe de liga a patra. Am fost emoţionat că mi s-a scandat numele, e o mândrie, pentru că sunt ani petrecuţi pe stadionul ăsta şi e impresionant să vezi că oamenii nu te uită", a spus Lucescu.

Dintre cei aproximativ 10.000 de fani prezenți în tribune s-au aflat și 1.000 de suporteri ai Stelei, care au ironizat faptul că echipa giulștenilor este sponsorizată de Primăria Sectorului 1, condusă de Dan Tudorache, membru PSD, dar și existența a două echipe giuleștene: AFC și Academia.

Cele mai inspirate ironiiale roș-albaștrilor din meciul jucat pe Giulești, potrivit gsp sunt:

  • "Rapid vs Rapid, ce meci nebun / Pancule, sigur ai tricoul bun?"

  • "Galeria lu' Rapid / Cea mai membră de partid"

  • "Ăsta nu e derby, e o nulitate / Jucăm cu alt Rapid în 2 etape"

Urmăriți B1TV.ro și pe
`