Rapid a transferat un jucător de la FCSB. Este al doilea fotbalist luat de la Gigi Becali, în această vară

Publicat: 13 06. 2023, 17:47
Iulian Cristea, la Rapid / Foto: Facebook @FC Rapid 1923

Se pare că giuleştenii şi-au făcut un obicei să aducă jucători de la FCSB, în această fereastră de transferuri. Iulian Cristea (28 de ani) a semnat cu Rapid, din postura de jucător liber de contract. El nu şi-a mai prelungit contractul cu clubul patronat de Gigi Becali.

Astfel, fundaşul central devine al doilea jucător plecat de la FCSB care ajunge la Rapid, în această vară, după Răzvan Oaidă.

A semnat pe doi ani

Rapid a anunțat transferul lui Iulian Cristea prin intermediul site-ului oficial. Fostul apărător de la FCSB a semnat cu giuleștenii până la finalul sezonului 2024/2025.

Rapid a perfectat cel de-al patrulea transfer al verii, reușind să aducă un fundaș de echipa națională. Iulian Cristea a venit din postura de jucător liber de contract și a semnat un contract valabil pentru două sezoane”, a transmis Rapid.

Ce spune Cristea?

Iulian Cristea se declară încântat de noul său angajament: ”Mă bucur că am ales acest club de tradiție din țară și sper să facem performanță împreună.

Sunt mândru de faptul că am primit această ofertă. Vin de la o rivală, dar acum îmi doresc să dau totul pentru Rapid. E o atmosferă deosebită în Giulești, un public foarte frumos care te face să ți se ridice părul de pe mâini”, a declarat Iulian Cristea, potrivit fcrapid.ro.

Până acum, Rapid i-a mai transferat pe Omar El Sawy (19 ani), de la Csikszereda, Răzvan Oaidă (25 de ani), de la FCSB, respectiv Christopher Braun (31 de ani), de la CFR Cluj.