Rafael Nadal, eliminat în sferturi de finală la Beijing

Publicat: 03 10. 2014, 20:34

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 2, a ratat, vineri, calificarea în semifinalele turneului de la Beijing (China), informează AFP.

Nadal, revenit în circuit după o accidentare, a fost învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-7 (7), 6-4, 6-3, de slovacul Martin Klizan, locul 56 ATP.

În semifinale, Klizan îl va întâlni pe cehul Tomas Berdych, al treilea favorit al competiţiei, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-4, de americanul John Isner, cap de serie numărul 8.