Rafa Nadal va părăsi top 100 pentru prima oară în două decenii, din cauză că ratează Roland Garros

Publicat: 18 05. 2023, 23:37
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Dubreuil Corinne/ABACA

Rafael Nadal a anunțat că nu va participa la ediția din 2023 a turneului de la Roland Garros, iar forfaitul îi va aduce ieșirea din top 100 mondial, o premieră după 2003.

Rafa Nadal va părăsi top 100 pentru prima oară în două decenii

Superstarul spaniol a cucerit prestigiosul turneu de Grand Slam de pe zgura pariziană de 14 ori și este campionul en-titre, ceea ce înseamnă că la ediția din 2023 ar fi avut de apărat cele 2000 de puncte câștigate la Roland Garros 2022, explică Sportskeeda. Va fi prima ediție a Openului Francez pe care o ratează în ultimii 18 ani.

Rafa Nadal a intrat în top 100 mondial în 2003, pe când avea 16 ani, și încheia anul pe locul 49. În prezent, „regele zgurii” are în palmares 22 de titluri de Grand Slam, un record pe care îl împarte cu Novak Djokovic, actualul lider al clasamentului ATP.

În martie, fabulosul tenismen a părăsit top 10 mondial pentru prima oară după aprilie 2005.

În prezent, spaniolul ocupă locul 14 mondial, cu 2.535 de puncte, însă faptul că ratează Roland Garros îl va face să piardă 2.000 de puncte. În aceste condiții, Rafa Nadal va cădea pe locul 116 mondial odată cu actualizarea prin care va trece clasamentul după încheierea turneului de la Paris.