Radu Ștefan, pus pe liber de Lazio Roma! Epopeea din ”Cetatea Eternă” se încheie după 12 ani (VIDEO)

Publicat: 13 06. 2019, 12:37
foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Radu Ștefan a fost anunțat de șefii lui Lazio Roma că, în această vară, trebuie să își caute echipă în această vară sau va fi lăsat să plece liber de contract, deși înțelegerea sa mai este valabilă încă doi ani, potrivit sport.ro.

Corriere dello Sport scrie că Radu a fost dezamăgit când a primit această veste, având în vedere că evoluează în tricoul lui Lazio din 2007, atunci când era transferat de la Dinamo București.

Fotbalistul a înțeles că urmează o reconstrucție în lot, dar anul trecut a refuzat oferta venită de la Fenerbahce, fiind asigurat de șefi că e om de bază la echipă. Acestea fiind spuse, el a semnat prelungirea contractului până în 2021 și a anunțat că vrea să își încheie cariera pe Olimpico.