Publicul de la Fed Cup a impresionat-o pe Simona Halep: Oamenii au făcut gălăgie în sensul bun

Publicul de la Fed Cup a impresionat-o pe Simona Halep: Oamenii au făcut gălăgie în sensul bun
Foto: WOWBiz

Jucătoarea Simona Halepa rămas impresionată de publicul care a fost prezent la Fed Cup. Sportiva a declarat că oamenii avut un comportament frumos şi au făcut „gălăgie în sensul bun”.

„Publicul a fost foarte frumos, a făcut gălăgie în sensul bun, cred că a fost şi fair-play din partea lor. M-am simţit bine şi le mulţumesc pentru că au venit”, a declarat Halep, la conferinţa de presă de la finalul meciului cu Heather Watson, potrivitdigisport.ro.

Halep a câștigat primul punct pentru România, după succesul în două seturi, scor 6-4, 6-1, în faţa lui Watson, înainte ca Marea Britanie să egaleze, prin victoria lui Johanna Kontaîn faţa Soranei Cîrstea, la capătul unui meci controversat.

„Am început greu pentru că sunt acasă după atâţia ani, am avut foarte mari emoţii însă m-am gândit că trebuie doar să alerg cât pot de repede, să dau drumul la picioare şi să dau drumul la braţe.

În setul doi deja începusem să simt ritmul mai uşor. La început a fost un pic mai greu să ne adaptăm cu vântul, cred că de ambele părţi, ea pot să spun că a simţit mai bine la început şi a fost mai relaxată decât mine, am avut emoţii, dar după aceea am simţit ritmul, am început să joc fără emoţii şi s-a văzut un pic că pot să domin meciul”, a continuat Simona.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`