Probleme pentru catalani: Eliminată din Liga Campionilor, Barca poate pierde titlul în Primera după ce a suferit a treia înfrângere la rând

Publicat: 18 04. 2016, 07:59
Foto: thesun.co.

Barcelona trece printr-o perioadă în care parcă nu se mai regăsește. După eliminarea din Liga Campionilor, catalanii au ajuns la a treia îmfrângere consecutivă în campionat după ce duminică seara au fost învinși de Valencia pe Camp Nou.

Echipa lui Luis Enrique a dat o mână de ajutor adversarei după ce Rakitic a deviat în propria poartă o centrarea a oaspeţilor.

În minutele de prelungire ale primei reprize, Valencia s-a distanțat la 2-0 după golul marcat de Mina.

Barcelona a încercat să revină în joc după ce Messi a marcat în sfârșit golul cu numărul 500 pe care toată lumea îl aștepta.

Nu s-a mai întâmplat nimic până la final, ocaziile lui Neymar și Rakitic neconcretizându-se, catalanii suferind al treilea eșec consecutiv în Primera.

Barca rămâne lider în Spania cu 76 de puncte, însă Atletico Madrid îi suflă în ceafă după victoria contra Granadei cu 3-0, fiind la egalitate de puncte.

Real Madrid se apropie și ea la un punct, fiind pe locul trei, după succesul contra celor de la Getafe cu 5-1.