Probleme medicale pentru Petrescu după o criză de nervi: ”M-a înjurat, că de ce ne-am dat viața și am jucat pentru Craiova”

Probleme medicale pentru Petrescu după o criză de nervi: ”M-a înjurat, că de ce ne-am dat viața și am jucat pentru Craiova”
Foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dan Petrescu nu s-a prezentat la flash-interviul de după meciul de duminică şi l-a trimis pe Costin Curelea, antrenor secund la CFR Cluj. ”Dan nu se simte bine”, a spus acesta.

CFR Cluj a pierdut duminică, pe propriul teren, scor 1-2

Ardelenii au profitat de faptul că Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu, scor 0-1 cu Sepsi, rămânând astfel în afara Europei.

Campioană deja matematic, Farul Constanța s-a prezentat foarte motivată în deplasarea de la Cluj și la capătul celor 90 de minute s-a impus cu 2-1.

Atitudinea constănțenilor l-a nemulțumit pe Dan Petrescu, care i-a aplaudat ironic pe aceștia încingând spiritele după meci. Bursucul i-a bătut obrazul lui Hagi, reproșându-i că Farul ar fi jucat pentru Craiova.

Situația a degenerat când Petrescu și Zoltan Iașko, director sportiv la Farul, au avut un schimb de înjurături și au sărit la bătaie, fiind cu greu ținuți de cei din jurul lor.„M-a înjurat, că de ce ne-am dat viața și am jucat pentru Craiova. Asta spunea pe teren. Le-am zis să se bucure că s-au calificat…”, a declarat Iașko, citat de Ziare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)