Pentru prima oară după luni întregi de spitalizare și recuperării asidue Mihai Neșu a organizat o conferință de presă unde a discutat despre fundația pe care a înființat-o și planurile de viitor care includ și fotbalul.
Fotbalistul român a declarat că “Mihai Neșu Foundation” își propune să vină în ajutorul oamenilor cu dificultăți asemănătoare cu ale sale, pentru că “în România este foarte greu să ai o viață normală”.
“Scopul fundației e ca lucrurile să fie mai frumoase, poate nu neapărat pentru mine, ci pentru cei aflați în situația mea. Este o activitate care îmi ține mintea ocupată (…) Fundația aceasta este un nou pas în recuperarea mea, aceasta este viitorul meu. Vreau să muncesc mult și să însemne ceva acest proiect. În România este foarte greu să ai o viață normală dacă ai probleme pe care le am eu”, a declarat Mihai Neșu, citat de Gazeta Sporturilor.
Neșu a precizat că nu va renunța nici la fotbal, sport fără de care nu poate trăi.
“Vreau să găsesc ceva de muncă pe viitor și nu pot să mă gândesc la altceva decât la fotbal. Când m-am trezit din operație, mi-am dat seama că nu voi mai juca fotbal niciodată. Acum am mult timp liber și mă uit la fotbal mai mult decât o făceam”, a mai spus Neșu.
Fotbalistul român s-a accidentat în luna mai a anului trecut, când la un atrenamnet un coleg de echipă a căzut peste el. Românul și-a fisurat o vertebră cervicală și a paralizat de la gât în jos. Treptat simțurile i-au revenit în brațul drept, pe care îl poate mișca parțial, însă este în continuare imobilizat într-un scaun cu rotile.