Președintele, premierul și șeful Senatului au transmis mesaje de felicitare echipei naționale după calificarea în optimile de la EURO 2024

Publicat: 27 06. 2024, 07:50
Actualizat: 27 06. 2024, 07:57
Sursa foto: Inquam Photos / Ștefan Constantin

Președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și șeful Senatului Nicolae Ciucă, au transmis, miercuri, mesaje de felicitare echipei naționale de fotbal după calificarea în optimile de la EURO 2024.

Klaus Iohannis: „Suntem alături de voi!”

Şeful statului a precizat că victoria tricolorilor le-a adus bucurie românilor, conform AGERPRES.

„Felicitări echipei naţionale de fotbal pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European! Dragi tricolori, aţi adus încă o dată bucurie românilor. Suntem alături de voi! Hai, România!”, a scris Iohannis pe Facebook.

Mesajul lui Marcel Ciolacu

Premierul a precizat la rândul lui de bucuria care a fost oferită suporterilor români de către victoria echipei naționale.

„Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat! Bravo, România! Aţi adus bucuria în sufletul românilor!”, a afirmat prim-ministrul pe aceeaşi reţea de socializare.

Nicolae Ciucă: „România a obţinut o performanţă istorică astăzi”

Șeful Senatului a pus accent pe faptul că România a obținut o victorie istorică de Ziua Drapelului Național.

„România a obţinut o performanţă istorică astăzi. De Ziua Drapelului Naţional, România reuşeşte să se califice în optimi la EURO 2024! Demonstrăm că sportul românesc renaşte şi că are un potenţial uriaş! Vreau să felicit echipa naţională pentru determinare şi mândria pe care continuă să o aducă Ţării!”, a transmis Ciucă pe Facebook.

Echipa națională a României s-a calificat în optimile Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, în postura de câștigătoare a Grupei E, după meciul încheiat la egalitate cu Slovacia.

În optimi, România se va întâlni cu Olanda, pe 2 iulie, pe Allianz Arena din Munchen. Pe același stadion, echipa națională a debutat România cu un rezultat extraordinar de 3-0 în fața Ucrainei, într-o atmosferă teribilă creată de zeci de mii de români în tribune.