Președintele onorific al Stelei, despre negocierile cu MApN privind marca: Becali va face o ofertă și se va ajunge la un acord

Președintele onorific al Stelei, despre negocierile cu MApN privind marca: Becali va face o ofertă și se va ajunge la un acord
Foto: gsp.ro

Președintele onorific al echipei Steaua, Viorel Păunescu, s-a arătat optimist cu privire la negocierile cu Ministerul Apărării Naționale privind marca echipei.

„Din ce ştiu, s-au făcut anumite demersuri pentru ca MApN şi Gigi să ajungă la un numitor comun! Sînt ferm convins că cele două părţi vor ajunge la un acord, mai ales că toţi cei implicaţi îşi doresc asta.

MApN a arătat acest lucru avînd grijă de baza sportivă şi lăsînd echipa să joace, Becali şi-a dat seama de importanţa mărcii, dar este important ca nici oficialii Armatei să ceară un preţ de bun simţ. Gigi doreşte cumpărarea mărcii, nu există termenul chirie în acest diferend. Poate fi închiriată baza, nu marca sau un palmares. După ce se va face evaluarea mărcii, Becali va face o ofertă şi vor începe negocierile. Repet, am toată încrederea că aceste negocieri vor fi de bun augur pentru ambele părţi, iar Steaua îşi va putea continua parcursul spre cele trofee şi cel în cupele europene”, a spus Viorel Păunescu pentru Fanatik,

Urmăriți B1TV.ro și pe
`