Premieră la EURO: Adidas a schimbat mingea oficială în mijlocul competiției (FOTO)
Fazele finale ale Campionatului European de fotbal se vor desfășura cu altă minge decât cea cu care s-au jucat meciurile din grupe. Adidas a anunțat marți printr-un comunicat de presă cum va arată mingea ce va fi folosită în partidele eliminatorii.
Pentru faza grupelor, s-a folosit o minge de joc ce se numea "Beau Jeu", iar aceasta va fi înlocuită cu modelul "Fracas", despre care se afirmă că a fost aleasă pentru a înlătura incertitudinea și a crește ritmul jocurile din fazele finale.
Sam Handy, vicepreşedintelede design pentru Adidas, a declarat: "Pentru Fracas, ne-am dorit să fim îndrăzneţi cu direcţia noastră de design şi să creăm ceva care să încorporeze emoţiile resimţite în timpul etapelor finale ale turneului de fotbal. La Beau Jeu a fost vorba de fotbal tactic, a face ceea ce trebuia să faci pentru a ajunge la etapele finale. Fracas are un design mai perturbător. Reprezintă zgomotul mulţimii şi emoţiile din jurul mentalităţii de pe teren, câştigătorul ia totul.”, potrivit Prosport.
Structura pe care au la bază ambele baloane de joc a fost dezvoltată timp de aproape 18 luni și conține cele mai bune elemente din Brazuca, mingea oficială a ultimului campionat mondial. Cele două modele conțin structuri îmbunătățite de suprafață și blocare, oferind aderență și vizibilitate mai bună. În testele independente pentru cele două mingi au participat și fotbaliști precum Iker Casilias sau Gareth Bale.