Thomas Müller a avut o declarație tăioasă la adresa echipei din San Marino după meciul jucat de Naționala sa în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia.
Fotbalistul lui Bayern și-a ironizat adversarul, spunând că meciurile cu astfel de echipe nu își au rostul, declarația având loc după victoria Germaniei în fața lui San Marino cu 8-0.
"Nu înțeleg rostul meciurilor atât de dezechilibrate, mai ales când avem un program încărcat. Sunt conștient că pentru ei este o sărbătoare să joace împotriva campioanei mondiale, înțeleg de asemenea că ei se pot apăra doar prin intrări periculoase. Din acest motiv mă gândesc dacă nu cumva aceste jocuri sunt un risc inutil pentru noi", a spus Müller, potrivit GSP.
Atitudinea arogantă a lui Muller a fost imediat penalizată de adversari, ofițerul de presă al sanmarinezilor dându-i replica fotbalistului neamț.
„Dragă Thomas Müller,
Ai dreptate. Jocurile precum cel de vineri seară nu înseamnă nimic. Pentru tine. Pe de altă parte, dragă Thomas, nu ești obligat să vii degeaba în San Marino într-un week-end în care, fără Bundesliga, ai putea să petreci timp cu soția ta în vila ta luxoasă sau, cine știe, ai putea lua parte la evenimente organizate de sponsorii tăi pentru a mai aduna câteva mii de euro. Te cred, dar lasă-mă să-ți spun 10 motive pentru care eu consider că meciul San Marino-Germania a fost de bun augur, iar dacă te vei gândi asupra lor, te rog să-mi comunici părerea:
1. A fost util să-ți arate că nici măcar în fața unei echipe slabe ca a noastră nu ai reușit să marchezi – și să nu zici că nu ți-a fost ciudă când Simoncini ți-a blocat calea spre gol…
2. A fost util să puncteze managerilor tăi (chiar și lui Beckenbauer sau Rummenigge), că fotbalul nu este al lor, ci al tuturor care-l iubesc, printre care, fie că-ți place sau nu, ne aflăm și noi.
3. A fost util să le amintească sutelor de jurnaliști din toată Europa că mai sunt băieți care își urmăresc propriile vise, nu regulile voastre.
4. A fost util să confirme faptul că voi, germanii, n-o să vă schimbați niciodată și că istoria v-a învățat că terorizarea nu garantează mereu victoria.
5. A fost util să arate celor 200 de băieți care joacă fotbal din orice motiv de ce antrenorii lor cer mereu să dea totul pe teren. Cine știe, poate într-o zi nu vor avea șansa ca sacrificiile lor să fie răsplătite cu un joc împotriva campioanei lumii.
6. A fost util pentru Federația voastră (dar și a noastră) să adune bani din drepturile de imagine cu care va putea construi terenuri pentru copiii din țara voastră, pentru școlile voastre și pentru a face fotbalul mai sigur… Federația noastră, o să-ți spun un secret, construiește un nou teren de fotbal într-un mic sat numit Acquaviva. L-ai putea construi cu salariul tău pe 6 luni, noi îl facem cu drepturile câștigate în 90 de minute. Nu-i rău, nu?
7. A fost util pentru o țară atât de mare cât terenul tău din München să accepte provocarea pentru un motiv bun, pentru că un meci de fotbal este întotdeauna un motiv bun.
8. A fost util pentru debutul în națională al prietenului tău Gnabry, care a reușit și un hat-trick.
9. A făcut fericiți sanmarinezii care și-au adus aminte că avem o adevărată echipă națională.
10. Am realizat că, în ciuda faptului că porți cele mai frumoase echipamente Adidas, dedesubt vei fi mereu unul din cei care poartă șosete albe în sandale.
Cu dragoste, al tău Alan”, potrivit sursei citate.