Portret al lui David Beckham, vândut cu aproximativ 100.000 de euro în cadrul unei licitații de caritate (FOTO)

Publicat: 12 03. 2016, 16:55
Foto: itv.com

Un portret al fostului fotbalist David Beckham a fost vândut la Londra la prețul de 75.000 de lire, circa 96.750 de euro.

Portretul a fost realizat de pictorul Damien Hirst și întruchipează un bust al lui Beckham, înconjurat de o aură albastră.

Tot la aceeași licitație au mai fost puse în atenția celor care doreau să cumpără 50 de fotografii ale fostului jucător britanic, sub titlul "David Beckham: The Man".

"David Beckham este chintesența omului modern. Faima lui o depășește cu mult pe cea de sportiv. El este recunoscut în mod universal ca simbol al masculinității moderne și ca un magnet pentru fotografi", a declarat Kathy Adler, responsabilă a licitației, informează Gazeta Sporturilor.

Banii care s-au strâns în cadrul licitației au fost donați Fondului Națiunilor Unite pentru Copii, (UNICEF) și fundației Positive View.

Foto: independent.co.uk