Performanță EXTRAORDINARĂ obținută de doi elevi bucureșteni la concursul internaţional “Youth America Grand Prix”

Publicat: 17 05. 2017, 13:50

Andreea Iuliana Ţăruş şi Andrei Fabian Răşchitor, elevi ai Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” București, au obținut o performanță extraordinară pentru România la concursul internaţional de balet “Youth America Grand Prix”, care s-a desfăşurat între 5 şi 14 aprilie, la New York.

Cei doi adolescenți s-au clasat pe locul 2 cu Pas de deux-ul “Peasant Pas”, din baletul Giselle, la finala mondială a concursului aflat la a 18-a ediție, scrie Adevărul.

De asemenea, Andreea Iuliana Ţărus a obţinut performanţa de a se clasa în top 12 cele mai bune junioare, la două categorii, dans classic şi dans contemporan.