Sport - 31 oct, 08:38
Cluburile de fotbal bucureștene Dinamo și Rapid au primit câte o penalitate sportivă în valoare de 15.000 de lei fiecare. Penalizarea vine din partea Comisiei de Disciplină a LPF, în urma incidentelor dintre suporteri de la meciul direct jucat luni.
De asemenea, gruparea giuleşteană a mai primit o penalitate sportivă de 910 lei, după întâlnirea cu FC Braşov, din etapa a XII-a a Ligii I.
Aceeaşi penalitate au primit cluburile Gloria Bistriţa, CFR Cluj, Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti.
Mijlocaşul echipei Viitorul Constanţa, Nicolae Dică, eliminat în meciul cu CFR Cluj, a fost suspendat o etapă şi a primit o penalitate sportivă de 1.000 de lei.