Pele are probleme GRAVE de sănătate: Va fi OPERAT! Ce spun medicii despre starea legendarului fotbalist (FOTO)

Publicat: 11 04. 2019, 13:22
Foto: Hepta.ro

Legendarul fotbalist brazilian Pele a fost internat într-un spital din Paris aproape o săptămână din cauza unei infecţii urinare.
Acesta a ajuns, marți, la Sao Paulo, unde a fost internat câteva zile într-o clinică, unde va fi operat de un calcul la uretră.

”Examenele medicale au relevat un calcul la uretra stângă, iar intervenţia este programată în timpul acestei spitalizări, însă nu a fost fixată o dată”, a anunţat, miercuri, spitalul Albert Einstein, unde se află internat fostul mare jucător, potrivit Agerpres.

Edson Arantes do Nascimento, numele real al lui Pele, evocase luni, într-un comunicat, o misterioasă ”intervenţie chirurgicală” suferită în Spitalul American din Neuilly, lângă Paris.
”Pacientul se află într-o stare bună de sănătate din punct de vedere clinic”, a precizat spitalul din Sao Paulo.

Pele, ajuns la 78 de ani, a sosit dimineaţa pe aeroportul Garulhos, venind de la Paris.

„Încă o dată, mulţumită lui Dumnezeu, totul a decurs bine. Sunt în viaţă. Viaţă lungă Braziliei noastre”, a declarat Pele pentru ziarişti la ieşirea din aeroportul din Sao Paulo.

Pele a fost internat pe 3 aprilie la spitalul din Neuilly, o clinică pentru celebrităţi de la periferia Parisului. Brazilianul a fost internat la o zi după întâlnirea sa în capitala Franţei cu internaţionalul francez Kylian Mbappe (de la PSG).

Pele a fost vizitat şi de compatriotul său Neymar Jr, care a postat o fotografie pe contul său de Instagram.

(Foto: NeymarJr. / Instagram)

Sănătatea şubredă a celui supranumit „O Rei” (Regele), singurul jucător care a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962 şi 1970), este un subiect de îngrijorare în mod constant.