Patronul lui Dinamo Kiev se refugiază în București. Oligarhul ucrainean ar fi venit cu 17 milioane de euro. Mesaj ferm pentru Mircea Lucescu
Oligarhul ucrainean Igor Surkis (63 de ani), patron al clubului de fotbal Dinamo Kiev, a fost surprins în București, alături de oamenii săi de încredere.
Reporterii ProSport i-au văzut pe Surkis, fratele său, Hryhoryi, cei din staff-ul tehnic și pe agentul lui Mircea Lucescu, Arcadie Zaporojanu, la un restaurant din București, localizat în centru, pe strada Ion Brezoianu – Parcul Cișmigiu.
Miliardarul ucrainean ar fi adus în România 17,6 milioane de dolari, susține sursa citată. La restaurantul din București Surkis și confidenții săi au pus la punct viitorul echipei, în special problemele de lot.
Mesajul lui Surkis ar fi unul ferm. El și-ar fi luat angajamentul că va susține în continuare clubul, din punct de vedere financiar, iar „Il Luce” are mână liberă să formeze un lot cât mai competitiv.
Dinamo Kiev încearcă să se repună pe picioare
De la declanșarea războiului, jucătorii lui Dinamo Kiev s-au antrenat la baza sportivă a FCSB. Echipa lui Surkis și Lucescu a disputa în următoarele săptămâni mai multe partide amicale, împotriva unor cluburi din România.
„Fotbalul nu trebuie să se oprească în vreme de război, deși campionatul este întrerupt și până la play-off-ul pentru Cupa Mondială mai sunt două luni. În orașele asediate de ruși sunt oameni care mor ori suferă pentru că nu mai au nimic: muncă, mâncare, încălzire și electricitate.
Fotbalul poate fi pentru ei puntea între iadul pe care îl trăiesc și revenirea la normalitate care sperăm că se va întâmpla cât mai curând”, a declarat Lucescu, într-un interviu pentru Corriere Dello Sport.