Patronul clubului Ludogoreţ, Kiril Domuschiev, a declarat, joi, că în oraşul Razgrad construieşte un stadion nou, iar o tribună a arenei va primi numele fundaşului Cosmin Moţi, un erou al Bulgariei prin contribuţia sa la calificarea în premieră a echipei de la sud de Dunăre în grupele Ligii Campionilor.
„Rezultatul final este foarte corect. Moţi va primi o primă specială, bineînţeles. Construim un nou stadion la Razgrad şi o tribună va primi numele lui Moţi. Nu este numai un erou pentru oraşul nostru, el este un erou al Bulgariei. Singurul jucător de la Steaua pe care aş fi gata să-l cumpăr este Chipciu, dar nu este posibil pentru că în Bulgaria perioada de transferuri s-a încheiat la 15 august”, a declarat Kiril Domuschiev, la Digi Sport, potrivit Mediafax.
Finanţatorul a dăugat că fiecare jucător al echipei Ludogoreţ va primi o primă de 100.000 de euro.
Echipa Steaua a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după executarea loviturile de departajare, scor 5-6, în poarta formaţiei bulgare Ludogoreţ Razgrad apărând fostul fundaş dinamovist Cosmin Moţi, care a parat două penaltiuri şi a înscris un gol de la 11 metri.