Federația Română de Handbal și Liga Profesionistă de Fotbal au semnat un parteneriat de colaborare cu privire la super-meciul România-Norvegia de la Cluj, din preliminariile Campionatului European de handbal feminin, se arată printr-un comicat remis de FRH și preluat de agerpres.ro.
"Acest parteneriat este o normalitate și o intenție foarte clară de a spune foarte răspicat că sportul de performanță se face numai într-un mod profesionist și este obligația noastră să găsim cadrul prin care putem legifera acest lucru. Ne dorim să aducem alături de noi și LPF și alte federații de jocuri sportive pentru a putea schimba împreună legislația în domeniul sportiv", a declarat Alexandru Dedu, președintele FRH.
"Este în primul rând un mesaj de unitate și, în momentul în care vom avea nevoie de o luare de poziție, o vom face în comun. Din păcate, politicienii au lăsat puțin sportul la coada priorităților și vrem să le transmitem răspicat că sportul este unul din cele mai importante domenii pentru o națiune. Am rămas impresionat de infrastructura de la Cluj, cei de aici au înțeles rolul sportului în societate și trebuie să importam modelul și în alte orașe", a precizat și Justin Ștefan, secretarul general al LPF.
Organizațiile vor colabora la organizarea evenimentelor și vor să pună bazele unei Asociații intitulate ''Renașterea Sportului Profesionist Românesc'', la care să adere pe viitor și alte federații puternice.