Simona Halep, a treia tenismenă a lumii, a recunoscut că simțea „presiunea” că nu poate „închide meciul”, la finalul partidei cu Harriet Dart din turul al II-lea de la Australian Open.
Sportiva noastră se referea la actul secund al partidei. Ceea ce părea a fi un antrenament cu public putrea să se termine urât, pentru că, deși a fost condusă cu 5-1 de româncă, Dart revenise în joc și venise la un singur ghem în spatele lui Halep. În cele din urmă, Simona a închis setul la 6-4 și, prin urmare, și meciul, urmând să o întâlnească, în turul III, pe câștigătoarea dintre Danielle Collins și Yulia Putintseva.
„A fost dificil să simt ritmul, fiindcă ea nu lovește puternic, dar găsește unghiuri. Sunt mulțumită de mine. Am urmărit puțin din jocul ei, știam la ce să mă aștept. Am jucat cam departe de teren, dar m-a bucurat că am putut lovi mingile cu mult kick. Simțeam presiunea, că nu pot închide meciul, am făcut totul pentru puncte. M-a bucurat că m-a ajutat serviciul la final”, a explicat Simona Halep, potrivit gsp.ro.