Papa Francisc a făcut un anunţ neaşteptat. Cine s-ar fi aşteptat ca Suveranul Pontif să-l laude tocmai pe el?
Papa Francisc, despre care se ştie că este un fan al fotbalului, a urmărit finala UEFA Champions League de sâmbătă, câştigată de Chelsea cu 1-0 în faţa lui Manchester City, şi a rămas impresionat de un anumit detaliu.
Suveranul Pontif l-a lăudat pe antrenorul lui City, Pep Guardiola, pentru un gest pe care tehnicianul iberic l-a făcut la finalul partidei. Spaniolul, deşi învins, a avut totuşi puterea să sărute medalia de finalist primită de la Aleksander Ceferin, președintele UEFA.
Papa spune că gestul lui Guardiola e o lecţie de viaţă
”Vreau să subliniez această atitudine în fața eșecului. Am văzut un învingător și un învins, iar ultimul a sărutat medalia. De obicei, când ieși pe locul doi, unii sunt supărați, le vine să-și arunce medaliile. Dar el a sărutat-o. Asta ne învață că și în înfrângere există un câștig – să știi cum să accepți cu maturitate, asta înseamnă că devii mai bun.
În viață nu e totul roz, nu ești mereu învingător, există și experiența înfrângerii. Iar când un sportiv știe să accepte eșecul cu demnitate, cu o inimă mare, aceasta e adevărata onoare, aceasta e adevărata victorie a unui om!„, au fost cuvintele Papei Francisc.