Panică la meciul Dinamo – Rapid: Lui Alexandru Răuță i s-a făcut rău. A fost urcat în ambulanță cu masca de oxigen pe față

Panică la meciul Dinamo - Rapid: Lui Alexandru Răuță i s-a făcut rău. A fost urcat în ambulanță cu masca de oxigen pe față
Foto: GSP

În timpul meciului dintre Dinamo și Rapid, mijlocașul central Alexandru Răuță a acuzat probleme serioase de respirație și nu a mai putut continua partida.

Alexandru Răuță, căzut pe teren la meciul Dinamo – Rapid

Totul s-a petrecut la minutul 35. Mijlocașul s-a simțit rău, s-a întins pe gazon și a cerut schimbare.

Răuță respira sacadat și a fost urcat în ambulanță având o mască de oxigen pe față. Jucătorul era conștient. În total, partida a fost întreruptă aproximativ 4 minute, informează GSP.

Jucătorul a ajuns la spital, i s-a făcut un EKG și acum așteaptă rezultatul.

În locul lui Alexandru Răuță a intrat pe teren Cosmin Matei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`